Ce este exenterația pelvină?

Exenterația pelvină este o procedură chirurgicală complexă și radicală, folosită pentru tratarea unui cancer pelvin avansat. Această intervenție implică îndepărtarea în întregime sau în mare parte a organelor pelvine (vaginul, uterul, trompele uterine, ovarele - la femei, prostata, glandele seminale – la bărbați, porțiunea terminală a ureterelor, vezica urinară, uretra, rectul, anusul, partea inferioară a intestinului subțire și structurile adiacente).

Watch on YouTube

Exenterația pelvină poate fi o soluție salvatoare pentru pacienții cu cancere recurente sau avansate care nu răspund la alte metode de tratament și pentru cei cu tumori care s-au răspândit în zonele critice ale pelvisului.

  • Alege SANADOR pentru diagnostic prompt și tratament modern, cu rezultate bune pe termen lung!

Tipuri

Există mai multe tipuri de exenterație pelvină, iar selecția tipului depinde de localizarea și extinderea bolii, precum și de starea generală de sănătate a pacientului. Principalele tipuri includ:

  1. Exenterație pelvină totală (TPE): În această procedură, toate organele pelvine afectate sunt îndepărtate în întregime. Aceasta este cea mai radicală formă de exenterație pelvină și este efectuată atunci când cancerul s-a răspândit într-o mare măsură.
  2. Exenterație pelvină posterioară (PPE): Acest tip de exenterație implică îndepărtarea rectului și a structurilor adiacente, dar vezica urinară și uretra sunt păstrate. Este utilizată în cazul în care cancerul este localizat doar în zona rectală.
  3. Exenterație pelvină anterioară (APE): Chirurgul realizează rezecția organelor și a structurilor ginecologice și urologice, dar păstrează rectul și anusul. APE se aplică atunci când cancerul este localizat în vezica urinară (cancer de vezică urinară) sau în partea anterioară a pelvisului.

Când este indicată exenterația pelvină?

Exenterația pelvină este o procedură chirurgicală de ultimă instanță și este indicată în situații specifice, cum ar fi:

Este important de menționat că exenterația pelvină este o procedură majoră și implică riscuri semnificative, iar decizia trebuie să fie luată în urma unei discuții aprofundate între pacient și o echipă medicală multidisciplinară.

La Spitalul Clinic SANADOR, exenterațiile pelvine sunt realizate de o echipă chirurgicală de elită, coordonată de Dr. Gabriel Mitulescu, medicul din România care a realizat cu succes cele mai multe proceduri de acest fel.

Pentru a obține cele mai bune rezultate în cazul unui cancer avansat, tratamentul trebuie să fie personalizat, multimodal, stabilit de o Comisie oncologică multidisciplinară (Tumor Board). În cazul exenterației, comisia va analiza avantajele și dezavantajele procedurii, scopul fiind creșterea speranței de viață a pacientului și ameliorarea simptomelor.

Ce investigații se efectuează înainte de procedură?

Înainte de exenterația pelvină, pacientul trebuie să efectueze o serie de investigații medicale avansate, pentru ca medicii să poată evalua corect extinderea bolii și posibile afecțiuni asociate. Aceste investigații includ:

  • Evaluarea imagistică: imagistica medicală joacă un rol crucial în evaluarea extinderii cancerului. Tomografia computerizată (CT), imagistica prin rezonanță magnetică (RMN) și alte tehnici de imagistică pot furniza informații detaliate despre dimensiunea tumorii și extinderea sa în structurile pelvine.
  • Biopsia: pentru a confirma tipul de cancer și gradul de malignitate, este necesară biopsia tumorii. Această procedură implică prelevarea unei mostre de țesut, pentru analiza microscopică efectuată de medicul anatomopatolog.
  • Evaluarea funcției organelor: pentru a decide dacă un pacient este candidat pentru exenterația pelvină, se evaluează funcția anumitor organe, cum ar fi rinichii și inima. Testele de funcție renală și evaluarea stării generale de sănătate a pacientului sunt esențiale pentru a determina dacă această procedură este fezabilă și dacă pacientul este poate să suporte o intervenție chirurgicală atât de complexă.

Cum se realizează exenterația pelvină?

Exenterația pelvină este o procedură chirurgicală complexă, care necesită abilități chirurgicale de înaltă calificare. Procedura poate dura mai multe ore și se desfășoară sub anestezie generală.

Iată pașii principali ai acestei intervenții:

  1. Incizia chirurgicală: chirurgul realizează una sau mai multe incizii în partea inferioară a abdomenului, care permit accesul la pelvis.
  2. Îndepărtarea organelor afectate: în funcție de tipul de exenterație pelvină, se îndepărtează vezica urinară, rectul, organe genitale, intestinul subțire sau structurile adiacente. Această parte a procedurii poate fi foarte complexă și necesită atenție la detalii.
  3. Reconstrucția tractului urinar, intestinal și/sau genital: după îndepărtarea organelor afectate, medicul va realiza o intervenție de chirurgie reconstructivă. Acest lucru poate implica: crearea unui nou rezervor pentru urină (neovezică), crearea unei stome pentru eliminarea urinei (urostoma) sau a scaunului (colostomă) sau reconstrucție vaginală.
  4. Închiderea inciziei: după finalizarea procedurii, incizia este închisă cu atenție.

Avantajele exenterației pelvine

Exenterația pelvină oferă mai multe avantaje pentru pacienții care îndeplinesc criteriile pentru această procedură:

  • Controlul cancerului: exenterația pelvină poate oferi un control mai bun asupra cancerului pelvin, în special în cazurile de recidivă sau avansate.
  • Posibilitatea vindecării: pentru unii pacienți, exenterația pelvină poate oferi șansa de a fi vindecați de cancer.
  • Ameliorarea simptomelor: în cazurile în care cancerul a cauzat simptome severe (durere, obstrucție intestinală etc), exenterația pelvină poate aduce o ameliorare semnificativă a calității vieții.
  • Reconstrucția anatomică: reconstrucția tractului urinar și intestinal permite pacientului să aibă o funcționalitate aproape normală după recuperare.

Deși mutilantă, exenterația pelvină poate salva viața pacientului. Dacă nu este realizată procedura, șansele de supraviețuire în cazul unui cancer avansat sunt aproape nule, în timp ce pacienții care trec printr-o exenterație pelvină au 50% șanse să rămână în viață încă 5 ani, unii dintre ei chiar și 10 ani sau 20 de ani.

Riscuri

Exenterația pelvină este o procedură majoră de chirurgie generală și implică riscuri semnificative, printre care se numără:

  • Complicații chirurgicale: posibile infecții, disfuncții de coagulare, sângerări excesive sau din contră, formarea de cheaguri (tromboză venoasă profundă), diferite probleme legate de incizia chirurgicală.
  • Probleme cu stoma: în cazul în care este creată o stomă, pot apărea complicații legate de gestionarea acesteia.
  • Disfuncție vezicală sau intestinală: poate să apară incontinență urinară sau fecală.
  • Formarea unei fistule: o comunicare anormală între două structuri, de exemplu între tractul urinar și intestin.
  • Formarea herniei perineale;
  • Limfedem:  acumulare de lichid limfatic în abdomen și edem al membrelor inferioare, din cauza îndepărtării chirurgicale a nodulilor limfatici din pelvis.
  • Obstrucții: intestinală sau urinară, când urina se acumulează din cauză că nu mai poate fi eliminată. Cauzele sunt multiple, cea mai frecventă fiind reprezentată de aderențele formate în urma intervenției chirurgicale.
  • Impact psihologic și social: pacienții pot avea dificultăți în adaptarea la schimbările majore în viața lor, precum gestionarea stomei sau a problemelor de control vezical sau intestinal.
  • Spitalul Clinic SANADOR dispune de tehnologie medicală de top, pentru diagnostic avansat și tratament eficient. Programează-te!

Recuperarea după exenterația pelvină

Recuperarea după exenterația pelvină este un proces complex, de minim 6 luni, care necesită sprijin medical și psihologic pe termen lung. Este contraindicată orice fel de activitate fizică în primele săptămâni după intervenție.

Iată câteva aspecte importante ale recuperării:

  • Monitorizare medicală regulată: după procedură, pacienții vor avea nevoie de controale medicale periodice, pentru a depista orice complicații sau recidive ale cancerului.
  • Reabilitare fizică: pentru restabilirea forței și a mobilității. Fizioterapeuții pot oferi exerciții personalizate, pentru a sprijini recuperarea.
  • Gestionarea stomelor: dacă a fost creată o stomă, pacienții trebuie să învețe cum să o folosească (cum să schimbe sacul de stomă și să prevină complicațiile).
  • Consiliere și suport psihologic: pentru a gestiona mai ușor schimbările majore apărute în viața unui pacient în urma acestei proceduri medicale.
  • Modificări ale dietei: pacienții pot fi sfătuiți să facă anumite modificări în alimentație, pentru a preveni malnutriția. Un medic nutriționist le poate oferi toate recomandările necesare și poate stabili o dietă personalizată.
  • Revenirea la activitățile zilnice: recuperarea poate dura câteva săptămâni sau chiar luni, în funcție de complexitatea procedurii și de starea generală a pacientului.

Este important ca pacienții să primească sprijinul medical și psihologic adecvat în timpul recuperării, pentru a face față schimbărilor majore în viața lor, iar exenterația pelvină trebuie să fie realizată de o echipă chirurgicală cu experiență îndelungată în realizarea acestei proceduri complexe.

Exenterația pelvină la Spitalul Clinic SANADOR

La Spitalul Clinic SANADOR, exenterațiile pelvine sunt realizate de o echipă chirurgicală de elită, cu o înaltă pregătire profesională, coordonată de Dr. Gabriel Mitulescu, medic primar chirurgie generală, cu competențe în chirurgie laparoscopică, chirurgie oncologică și chirurgie hepatică și transplant hepatic.

Watch on YouTube

Dr. Gabriel Mitulescu este medicul din România care a realizat cu succes cele mai multe exenterații pelvine, având la activ mii de astfel de operații, urmate proceduri complexe de reconstrucție, cu rezultate remarcabile pe termen lung.

La Spitalul Clinic SANADOR, toate intervențiile chirurgicale se desfășoară într-un bloc operator modern, dotat cu echipamente medicale de ultimă generație, apoi pacienții beneficiază de cele mai bune îngrijri medicale avansate pe Secția de Terapie Intensivă, pentru o recuperare cât mai rapidă.

  • La SANADOR beneficiezi de toate analizele și investigațiile necesare pentru un diagnostic rapid și corect. Programează-te!

Programează-te!

Introduceți datele personale și vă vom contacta în cel mai scurt timp

SANADOR