Ce este examenul medical general?

Examenul medical general este realizat în cadrul controlului la medicul de familie, atât pentru pacienții adulți, cât și pentru copii. De asemenea, în cazul unei urgențe medicale, consultul la Compartimentul de Primiri Urgențe implică efectuarea unui examen medical general și ulterior investigarea pacientului prin analize de laborator sau teste imagistice, pentru stabilirea cauzei simptomatologiei. Examenul clinic general este un pas important al actului medical ce nu poate fi înlocuit de analize de sânge sau de alte tipuri de investigații.

  • La SANADOR ai acces la consultații asigurate de medici empatici și experimentați. Programează-te!

Anamneza reprezintă primul pas în interacțiunea doctor-pacient. Odată ce pacientul  pășește în cabinetul medicului sau la camera de gardă a unui spital, va fi întrebat ce a determinat vizita la medic. Anamneza poate fi o relatare a pacientului , fiind dirijată de medic prin întrebări ajutătoare. O altă variantă de anamneză este cea prin întrebări țintite ale medicului.

Ulterior, este realizat un examen fizic general, pentru formularea unui diagnostic prezumptiv.

Watch on YouTube

Care este scopul examenului medical general?

Scopul examenului medical general este de a orienta diagnosticul. În funcție de modificările sesizate, medicul stabilește care sunt investigațiile paraclinice necesare. Orice analiză suplimentară trebuie să fie dictată de bolile sugerate de examenul clinic.

De aceea, în unele cazuri, după auscultația pulmonară sau cardiacă, medicul poate recomanda o radiografie pulmonară sau o ecocardiografie. Uneori, chiar examenul clinic poate pune un diagnostic complet, cum este cazul unei convulsii febrile la copil. Aceasta nu necesită alte explorări suplimentare, ci doar relatarea mamei despre manifestările clinice ale copilului și măsurarea temperaturii în timpul crizei.

  • Programează-te acum la SANADOR! Sună la 021.9699!

Cum se pregătește pacientul?

Pentru un examen clinic general nu este necesară o pregătire specială înainte. Pacientul ar trebui să răspundă la întrebări precum: Ce îl supără? De cât timp? Când se accentuează sau se ameliorează simptomele? De asemenea, va fi întrebat și de istoricul său medical, ce cuprinde internări în spital, afecțiuni cronice, tratament medicamentos etc. Istoricul familial al pacientului va fi investigat prin întrebări de tipul – vârsta mamei, a tatălui și dacă rudele de gradul I suferă de afecțiuni grave, precum cancer, hipertensiune arterială sau diabet zaharat.

Din cauza stresului, la examenul clinic unii pacienți prezintă hipertensiune arterială, denumită hipertensiune de halat alb, de aceea este important ca aceștia să se relaxeze, pe cât posibil. De asemenea, nu trebuie să fumeze și să consume cafea în dimineața examinării.

Cum se desfășoară examinarea?

Examenul clinic general include stabilirea vârstei, greutății corporale, temperaturii, alurii ventriculare, frecvenței respiratorii și tensiunii arteriale. Copiii sunt evaluați din punct de vedere al stării de nutriție, fiind încadrați pe percentile sau în funcție de IMC (indice de masă corporală). De asemenea, trebuie evaluată și dezvoltarea psihomotorie, pe etape de vârstă.

Examenul clinic general cuprinde 4 părți – inspecție, palpare, percuție și auscultație. La inspecție, medicul observă culoarea pielii, erupțiile apărute pe tegument, echimoze, semne de traumatisme sau deformări. Aspectul faringelui este de asemenea observat, această etapă fiind ultima la examinarea unui copil, din cauza disconfortului creat. Faringele poate fi roșu, cu depozite albicioase sau amigdalele pot apărea mărite și roșii.

Palparea presupune apăsarea superficială și apoi profundă a abdomenului, pentru evaluarea meteorismului abdominal sau a unor mase. Ficatul se palpează la reborul costal în mod normal, iar splina este nepalpabilă. Ganglionii limfatici sunt palpați în cadrul examenului clinic general pentru diagnosticarea adenopatiilor. Grupele ganglionare palpabile cuprind – ganglioni submandibulari, retroauriculari, occipitali, axilari și inghinali.

Percuția poate fi realizată atât la nivel toracic, cât și abdominal, pentru a evidenția prezența de lichid la acest nivel (sunet mat). Plămânul este în mod normal sonor, iar orice matitate sugerează prezența de lichid în pleură. Abdomenul poate fi hipersonor în cazul în care există meteorism accentuat, iar matitatea este un semn al lichidului de ascită acumulat.

Auscultația se efectuează la nivel pulmonar – sunetul normal auscultat este cel al murmurului vezicular prezent bilateral simetric, fără raluri. Zgomotele adăugate sunt anormale și orientează diagnosticul către o boală pulmonară. La auscultația inimii se aud în mod normal două zgomote (zgomotul 1, dat de închiderea valvelor mitrală și tricuspidă și zgomotul 2 – închiderea valvelor aortică și pulmonară). Suflurile cardiace sau zgomotele anormale ausculate necesită investigații suplimentare, pentru diagnosticul bolilor cardiace.

Ce urmează după examenul medical general?

În funcție de modificările sesizate la examenul medical general, medicul poate recomanda anumite investigații paraclinice. Acestea includ în primul rând analize de sânge. Hemograma poate pune diagnosticul de anemie pentru un pacient cu tegumente palide. De asemenea, tot prin această analiză se pot observa semne de infecție – creșterea leucocitelor (cu predominanța neutrofilelor – în cadrul unei infecții bacteriene sau predominanța limfocitelor – în infecții virale). Tot pentru a diagnostica o infecție, poate fi indicată analize pentru proteina C reactivă, VSH (viteza de sedimentare a hematiilor) sau fibrinogen.

Sumarul de urină și urocultura sunt necesare pentru diagnosticul unei infecții urinare. Exsudatele nazal și faringian pot fi cerute în cazul în care la examenul clinic se observă rinoree, roșu în gât sau tuse. Exsudatele pot diagnostica o infecție bacteriană și orientează schema de tratament prin efectuarea antibiogramei.

Radiografia toracică abdominală, ecografia abdominală sau cardiacă, examenul computer tomograf (CT) sau rezonanța magnetică (RMN) sunt investigații imagistice recomandate atunci când la examenul clinic medicul identifică modificări. Aceste examinări ajută la formularea unui diagnostic, prin vizualizarea cu acuratețe a structurilor interne.

Ultima etapă a vizitei la medic o reprezintă tratamentul. În urma examenului medical general și a investigațiilor paraclinice, doctorul va formula un diagnostic. Ulterior, va face recomandări cu privire la regimul alimentar, la tratamentul simptomatic și cel etiologic. Tratamentul simptomatic este reprezentat de antitermice în cazul febrei sau săruri de rehidratare pentru enterocolita acută. Tratamentul etiologic cel mai frecvent recomandat este antibioticul, utilizat pentru a trata o infecție de cauză bacteriană.

  • Alege SANADOR pentru diagnostic prompt și tratament modern, cu rezultate bune pe termen lung!

Examenul clinic general la SANADOR

La SANADOR, pacienții au acces la consultații oferite de medici dedicați, empatici și foarte bine pregătiți, care efectuează examenul medical general și recomandă toate analizele și investigațiile necesare pentru stabilirea diagnosticului. Examinarea este asigurată de medici cu experiență îndelungată, specializați în medicină de familie, medicină generală, medicină internă sau pediatrie.

În funcție de indicația stabilită de medic în urma examenului clinic general, pacienții beneficiază de analize de laborator și de investigații imagistice performante, realizate cu echipamente de ultimă generație – ecografie abdominală sau cardiacă, radiografie digitală, examen RMN 3 Tesla și CT 128 slice. După stabilirea diagnosticului, pe baza rezultatelor obținute, medicul va putea recomanda tratamentul potrivit.

Pentru pacienții care necesită asistență medicală de urgență, examenul clinic general este efectuat rapid în Compartimentul de Primiri Urgențe al Spitalului Clinic SANADOR, singurul din sistemul medical privat din România. Medicii specializați în medicină de urgență evaluează prompt și corect fiecare pacient și indică toate investigații medicale necesare, pentru stabilirea diagnosticului.

Analizele de laborator pot fi efectuate inclusiv la patul bolnavului, prin protocolul point-of-care, iar examinările imagistice sunt disponibile nonstop, la Spitalul Clinic SANADOR sau în imediata apropiere. De asemenea, pacienții pot beneficia de consult de specialitate, datorită celor 26 de linii de gardă care funcționează la Spitalul Clinic SANADOR, iar în funcție de indicația stabilită, pot fi internați în spital, pentru monitorizare și investigații suplimentare.

Programează-te!

Introduceți datele personale și vă vom contacta în cel mai scurt timp

SANADOR