Coma este alterarea prelungită a stării de conștiență, putând fi cauzată de intoxicații cu substanțe de abuz, alcool sau alte medicamente, traumatisme severe sau alte boli, precum accidentul vascular cerebral. Coma este o urgență medicală, ce necesită sprijin și tratament medical cât mai rapid. Starea de comă poate fi rezultatul unei encefalopatii complexe cauzate de multiple disfuncții metabolice sau neurologice.
În funcție de cauza sau severitatea sa, coma este împărțită în mai multe clase. Coma metabolică poate fi cauzată de o decompensare a funcției hepatice, în insuficiența hepatică acută – comă hepatică. O altă cauză de comă este acumulararea uraților în organism atunci când rinichii nu pot funcționa normal și elimina acest exces – comă uremică.
În cazul unui accident vascular cerebral ischemic sau hemoragic, vasele de sânge ce asigură nutriția și oxigenarea creierului sunt afectate. Lipsa de oxigen duce la stare comatoasă – comă vasculară. Pierderea stării de conștiență poate fi cauzată de tumori cerebrale de mari dimensiuni, ce pun presiune pe structurile importante din creier – comă cerebrală. De asemenea, convulsiile prelungite, în special statusul convulsivant, prin afectarea cerebrală de lungă durată, duc la comă neurologică.
În anumite cazuri, de exemplu în traumatisme severe, medicii vor pune pacientul în comă indusă. Această stare permite organismului să fie pus în repaus o perioadă de timp necesară pentru a se vindeca. Coma indusă este rezultatul acțiunii medicamentelor administrate, iar durata sa depinde de severitatea bolii ce a determinat luarea acestei decizii. În situații extreme, sindromul Churg-Strauss poate duce la comă prin afectare neurologică severă.
În cadrul unui sindrom locked in, pacientul este cvadriplegic, însă poate efectua mișcări ale globilor oculari. Funcția congnitivă este de multe ori intactă, aceasta diferențiind sindromul locked in de starea de comă profundă.
Scala Glasgow este o metodă de standardizare a examenului clinic în comă. Sunt evaluate răspunsul verbal, ocular și motor. Minimul și maximul punctajului pe scala Glasgow este 3 puncte, respectiv 15 puncte. În intoxicații, mai frecvent decât scala Glasgow, este folosită scala de comă Reed, ce prezintă patru grade. În comă de gradul 1, pacientul este somnolent, dar răspunde la stimuli dureroși și prezintă reflexe, funcție respiratorie și circulatorie normală. În comă de gradul 2, pacientul este inconștient, iar răspunsul la durere este dispărut. În gradul 3 de comă, reflexele sunt abolite, iar în comă de gradul 4 respirația și circulația sângelui sunt afectate.
Starea de comă poate avea mai multe cauze – metabolice, intoxicații, trumatisme etc. Traumatismele severe, în special ale capului, ce au loc în accidente de mașină sau prin căderi de la înălțime, pot duce la comă. Accidentul vascular cerebral sau tumorile cerebrale pot de asemenea duce la comă. Infarctul miocardic, prin scăderea nivelului de oxigen din sânge care ajunge la creier, poate avea ca urmare coma. Comă poate fi cauzată de o varietate de condiții medicale grave, inclusiv infecțiile severe precum holera, intoxicații, tulburări metabolice și boli neurologice.
Dezechilibrul glucozei în sânge, în cazul unui pacient diabetic, poate duce la comă glicemică. Infecțiile sistemului nervos central, meningita și encefalita, pot determina de asemenea în evoluție stare comatoasă. Statusul convulsiv (convulsiii ce durează pentru mai mult de 30 de minute) pot conduce la comă persistentă.
Intoxicațiile – cu alcool, substanțe de abuz, monoxid de carbon (din sursele de încălzire nereglementate), sau alte medicamente pot conduce la comă, în diferite stadii. Unele dintre aceste intoxicații pot fi tratate cu un antidot specific, iar pentru altele nu există decât măsuri suportive.
O persoană aflată în stare de comă este întotdeauna aresponsivă. Ea va fi strigată și va fi stimulată tactil și, de asemenea, dureros prin ciupirea ușoară la nivelul toracelui anterior. Persoana aflată în comă, în funcție de stadiul acesteia, va răspunde sau nu la stimulii dureroși, putând avea doar mișcări reflexe în stadii avansate. Ochii sunt de obicei închiși, iar respirația poate fi neregulată.
Dacă nivelul glucozei este mai mic decât normalul, pot să apară simptome precum anxietate, tremor, amețeală, durere de cap, vedere încețoșată, transpirații. Dacă pacientul prezintă comă hipoglicemică, aceste simptome se însoțesc și de pierderea stării de consțiență. Dacă nivelul glucozei în sânge este mare, apar simptome precum urinări frecvente, sete intensă, vărsături, dureri abdominale și pierderea conștienței în comă hiperglicemică.
Printre complicațiile ce apar în starea comatoasă se numără cele cauzate de imobilizare, precum escarele de decubit. Pacienții sunt îngrijiți în spital pentru a preveni acest tip de leziuni, prin perne speciale și modificări ale poziției în pat.
Din cauza imobilizării, pot să apară tulburări de coagulare. Cheagurile de sânge sunt favorizate de menținerea îndelungată a unei poziții, formându-se la nivelul gambei. Complicația trombozei venoase profunde este trombembolismul pulmonar, cauzat de migrarea cheagului de la nivelul gambei către plămân.
Infecțiile reprezintă o altă complicație a stării comatoase. Pacienții în comă au montate sonde urinare și catetere venoase centrale. Acestea se pot suprainfecta, ducând la infecții urinare sau chiar sepsis.
Diagnosticul de comă este pus la camera de gardă. Pacientul nu este conștient și nu răspunde la stimuli. Dacă sunt prezenți membrii ai familiei sau apropiați, aceștia vor fi întrebați despre circumstanțele în care a apărut coma, probleme de sănătate anterioare sau consum de substanțe. Medicul de la camera de gardă va efectua un examen clinic, care constă în testarea reflexelor, examinarea pupilelor, a respirației, a bătăilor inimii și a tensiunii.
Examenele de sânge în starea de comă presupun efectuarea unei hemograme, a măsurării glicemiei, realizarea unei ionograme (măsurarea nivelului de electroliți – sodiu, potasiu, clor), evaluarea funcției hepatice și renale, dozarea carboxihemoglobinei (în cazul în care se suspicionează o intoxicație cu monoxid de carbon) sau efectuarea puncției lombare în cazuri selecționate, dacă există o infecție a sistemului nervos central. Screeningul urinar toxicologic sau cel din sânge este de asemenea utilizat în stări de comă a căror cauză nu este cunoscută, putând evidenția substanțe precum antidepresive triciclice, amfetamine, benzodiazepine, etc.
Investigațiile imagistice pot fi de asemenea utilizate în diagnosticul de comă. Tomografia computerizată (CT) evidențiază hemoragii sau tumori intracerebrale, în timp ce examenul RMN (rezonanță magnetică) este mai des utilizat în cazul tumorilor sau accidentelor vasculare ischemice cerebrale. Electroencefalograma înregistrează activitatea creierului și este des utilizată dacă starea de comă a fost cauzată de convulsii prelungite.
Tratamentul pentru comă este efectuat în funcție de cauza sa, însă indiferent de cauză se vor administra măsuri ca: administrarea de oxigen pe mască sau intubație, montarea abordului venos central sau periferic și perfuzarea cu soluții de reechilibrare hidroelectrolitică și montarea unei sonde urinare.
Alte măsuri de tratament pot fi administrarea de antidot în anumite intoxicații (bicarbonat de sodiu în intoxicația cu amitriptilină, albastru de metilen în intoxicația cu substanțe methemoglobinizante, etc). Antibioticele sunt recomandate dacă există o suspiciune de meningită sau chiar sepsis. Medicamentele anticonvulsivante (diazepam, fenitoina) sunt administrate pentru oprirea unei crize prelungite de convulsii. Coma diabetică hipo sau hiperglicemică este tratată prin administrarea de insulină sau glucoză conform protocolului.
Starea de comă poate fi rapid reversibilă, precum în cazul comei alcoolice, însă poate persista un timp indefinit. Pacienții pot ieși din starea de comă profundă pentru a intra în stare vegetativă persistentă. În această situație, pacienții pot deschide involuntar ochii sau pot face de asemenea involuntar alte mișcări simple. Prognosticul în comă este cu atât mai bun cu cât timpul de recuperare a stării de conștiență este mai scurt.
Pacientul comatos necesită îngrijire constantă. Acesta este intubat pentru a susține funcția respiratorie și a asigura oxigenarea corpului. Sonda urinară este montată pentru a măsura pierderile lichidiene și funcția rinichilor de a produce urină. De obicei, în afară de branule, este montat și un cateter venos central pentru acces mai facil și pentru administrarea medicamentelor un timp îndelungat. Poziția pacientului este de ajustată des, pentru a preveni escarele de decubit (leziuni produse prin presiune la nivelul zonelor ce sunt în contact permanent cu patul).
În cele mai multe cazuri, dacă pacientul își recapată starea de conștiență, va urma o lungă perioadă de recuperare. Dacă a stat imobilizat pentru o perioadă lungă de timp, pacientul este îndrumat către kinetoterapeut pentru o recuperare cât mai rapidă. Anumite funcții motorii pot fi reluate mai ușor, în timp ce altele necesită timp. Răbdarea și susținerea persoanelor apropiate fac acest proces să fie mai bine suportat de către pacient.
Compartimentul de Primiri Urgențe al Spitalului Clinic SANADOR este pregătit să intervină rapid pentru orice tip de urgență medicală. Dotat cu propriul dispecerat și flotă de ambulanțe complet echipate, Compartimentul de Primiri Urgențe de la Spitalul Clinic SANADOR este disponibil la orice oră, zi de zi.
Pacienții beneficiază de analize efectuate rapid, prin protocolul point-of-care, și de investigații imagistice realizate cu echipamente performante, SANADOR având aparatură RMN cu câmp magnetic de putere 3T și computere tomograf cu 128 de secțiuni, capabile să redea imagini detaliate, de calitate înaltă.
Pacienții aflați în stare gravă beneficiază de îngrijiri atente, acordate de un personal medical foarte bine pregătit. Departamentul de Medicină Fizică și Reabilitare asigură programe de kinetoterapie pentru pacienții care au nevoie de recuperare după o perioadă lungă de imobilizare.
Programare online
Rezultate analize
+4.021.969.969
