Cătălina, pacientă supusă unei intervenții salvatoare
Cătălina, o pacientă în vârstă de 35 de ani, însărcinată în 35 de săptămâni, diagnosticată cu o afecțiune severă și rară a sarcinii, placenta praevia percreta, a fost salvată împreună cu fetița sa în urma unei intervenții realizate de o echipă multidisciplinară de medici.
Placenta praevia percreta, o anomalie de inserție a placentei, este asociată frecvent cu hemoragie obstetricală severă, 80% dintre cazuri rezultând cu decesul pacientei.
„Acest caz a fost unul deosebit și a necesitat un management medical extrem de bine gândit și organizat, începând de la colectarea de sânge izogrup si izoRh, până la întrunirea unei echipe chirurgicale multidisciplinare, pregătită să intervină în orice moment.”
Anterior intervenției chirurgicale, pacienta a fost admisă în Secția de Urologie, unde i s-a efectuat controlat o cistoscopie exploratorie și montarea de stenturi pe ambele uretere, scopul fiind crearea de repere anatomice pentru histerectomia de necesitate.
Intervenția a durat în total 5 ore și a fost realizată în mai multe etape, de către o echipă chirurgicală multidisciplinară, cu multă experiență, compusă din Conf. Dr. Doru Herghelegiu, Dr. Emel Nuraltay, Conf. Dr. Constantin Gîngu, Dr. Bogdan Grigorescu, Dr. Andrei Cristea.
Inițial, echipa obstetricală a efectuat operația de cezariană, extrăgând fătul printr-o incizie atipică, la nivelul fundului uterin, iar în etapa a doua medicii au efectuat histerectomia totală interanexială în bloc cu masa placentară. În cea de-a treia etapă, din cauza invaziei placentei și aderenței sale excesive la peretele uterin anterior și vezică, s-a aplicat o soluție de continuitate vezicală, sutura fiind realizată de Conf. Dr. Constantin Gîngu. În cursul intervenției, pacienta a primit transfuzie de sânge cu patru unități de masă proaspătă congelată și două unități de concentrat eritrocitar.”
Intervenția chirurgicală a fost o reușită, echipa de medici reușind să salveze atât mama, cât și copilul.
„Operația a fost una dificilă și complexă, din cauza riscului foarte ridicat de hemoragie, însă a fost finalizată cu succes, iar evoluția postoperatorie este favorabilă, fără complicații, atât pentru mamă, cât și pentru bebeluș. Fetița este sănătoasă, cântărește 2.5 kg și a primit nota 8 la naștere”, a declarat Conf. Dr. Doru Herghelegiu, medic primar obstetrică-ginecologie.