Analize și investigații pentru diagnostic
În cardiomiopatia restrictivă, testele de laborator nu au modificări specifice, însă pot ajuta la stabilirea unei cauze. Din acest motiv, este importantă determinarea fierului și a feritinei (crescute în hemocromatoză), determinarea anticorpilor specifici pentru sclerodemie sau depistarea în sânge și urină a proteinelor la pacienții cu amiloidoză.
Peptidele natriuretice (BNP, NT-proBNP) sunt crescute la pacienții care au cardiomiopatie restrictivă și asociază manifestări de insuficiență cardiacă. Acestea sunt importante atât pentru stabilirea diagnosticului, cât și pentru prognostic și pentru monitorizarea tratamentului.
Electrocardiograma este anormală la aproximativ 90% dintre pacienții care au cardiomiopatie restrictivă. Modificările pot fi reprezentate de: frecvență cardiacă crescută sau scăzută prin apariția blocurilor atrioventriculare, fibrilație atrială, scăderea amplitudinii complexului QRS, modificări ale segmentului ST și ale undei T asemănătoare cu cele din infarctul miocardic.
Radiografia toracică poate pune în evidență dilatarea atriilor, stază pulmonară și prezența de lichid la nivelul pleurei sau al pericardului.
Ecocardiografia (ecocardiografia transesofagiană) este principala metodă de diagnostic a pacienților care au cardiomiopatie restrictivă. Această investigație permite și diferențierea cardiomiopatiei restrictive de alte afecțiuni asemănătoare, precum pericardita constrictivă. Elementele ecografice care sugerează diagnosticul de cardiomiopatie restrictivă sunt ventriculii de dimensiuni normale sau reduse, afectarea umplerii ventriculilor, funcția de contracție normală și dilatarea atriilor.
Examenul RMN poate fi utilizat pentru a evalua structura și funcția mușchiului cardiac, furnizând informații despre masa, volumul și capacitatea de contracție a ventriculilor. Prin administrarea substanței de contrast pe bază de gadoliniu, RMN-ul permite diagnosticarea cauzelor de cardiomiopatie restrictivă secundară, precum amiloidoza, sarcoidoza sau hemocromatoza. Pe lângă stabilirea diagnosticului, RMN-ul cardiac ajută și la excluderea alor boli care determină semne și simptome asemănătoare cardiomiopatiei restrictive.
Tomografia computerizată poate pune în evidență elemente ale afectării umplerii ventriculilor: dilatarea atriilor, dilatarea venei cave inferioare sau prezența lichidului la plămâni. În plus, CT-ul poate fi utilizat pentru a evalua boala coronariană la pacienții care au cardiomiopatie restrictivă și dureri în piept.
Investigațiile de medicină nucleară sunt excelente pentru diagnosticul de cardiomiopatie restrictivă la pacienții cu amiloidoză și sarcoidoză. Astfel, scintigrafia miocardică (SPECT-CT) folosește fosfați marcați radioactiv și poate diagnostica pacienții cu amiloidoză cardiacă, iar PET-CT (tomografia cu emisie de pozitroni) folosește glucoză marcată radioactiv pentru a depista pacienții cu sarcoidoză cardiacă.
Cateterismul cardiac este o investigație necesară pentru confirmarea diagnosticului de cardiomiopatie restrictivă, pentru stabilirea severității și a cauzei care a dus la apariția bolii, în cazul în care se efectuează și biopsie miocardică. În cardiomiopatia restrictivă, presiunea din timpul umplerii ventriculare este crescută în ambii ventriculi, dar este mai mare în ventriculul stâng decât în cel drept.
Biopsia endomiocardică este o investigație invazivă, care presupune prelevarea de țesut de la nivelul ventriculilor. Procedura poate stabili cu certitudine diagnosticul, cauzele de cardiomiopatie restrictivă secundară, precum și diferențierea de alte boli. Deoarece este o metodă invazivă, este folosită numai atunci când diagnosticul nu a putut fi stabilit prin celelalte metode.
-
Vino la SANADOR pentru investigații avansate, esențiale în stabilirea unui diagnostic rapid și precis!