Ce este cancerul nazofaringian?

  • La SANADOR, afecțiunile oncologice sunt tratate de medici specializați și experimentați. Programează-te!

Cancerul nazofaringian este un tip de cancer al capului și gâtului care se dezvoltă la nivelul nazofaringelui. Faringele este un tub cu o lungime de aproximativ 5 centimetri care începe în spatele nasului și se termină în partea superioară a traheei, de unde se continuă cu esofagul.

Faringele are trei porțiuni: nazofaringe (în spatele nasului), orofaringe (în spatele gurii) și hipofaringe (în partea inferioară a faringelui care comunică cu laringele și se continuă cu esofagul). Nazofaringele este situat în partea din spate a nasului și deasupra palatului moale (cerul gurii) și ajută oamenii să respire pe nas. Aerul intră pe nas, ajunge în nazofaringe, apoi în laringe, trahee, bronhii și în final în plămâni.

Tipuri de carcinom nazofaringian

Există mai multe tipuri de carcinom nazofaringian în funcție de celulele pe care le conține:

  • carcinom nazofaringian cu celule scuamoase keratinizat, în care celulele canceroase care căptușesc interiorul nazofaringelui sunt acoperite de o proteină numită keratină, care se găsește și în păr sau unghii;
  • carcinom nazofaringian cu celule scuamoase nekeratinizat este un tip de cancer faringian alcătuit din celulele canceroase care nu conțin keratină și poate fi de două tipuri: diferențiat și nediferențiat. Carcinomul nekeratinizat nediferențiat este cel mai frecvent tip de cancer  faringian. Se numește nediferențiat deoarece, la microscop, celulele canceroase arată foarte diferit față de cele normale, au formă ovală, nuclei hipercromatici și nucleoli proieminenți;
  • carcinomul nazofaringian bazaloid este cel mai rar tip de cancer nazofaringian, însă este cel mai agresiv, deoarece crește și se răspândește foarte rapid.
Watch on YouTube

Cauze și factori de risc în carcinomul nazofaringian

  • La SANADOR ai acces la consultații asigurate de medici empatici și dedicați. Programează-te!

Cancerul începe să se dezvolte atunci când una sau mai multe mutații genetice determină celulele normale să crească și să se înmulțească necontrolat. În cazul cancerului nazofaringian, procesul începe în celulele scuamoase care căptușesc interiorul nazofaringelui.

Nu se știe cu exactitate ce anume provoacă aceste mutații genetice, însă au fost identificați unii factori de risc:

  • vârsta: cancerul nazofaringian poate apărea la orice vârstă, dar este mai frecvent la 50-60 de ani;
  • sexul: bărbații dezvoltă cancer în gât mai frecvent decât femeile;
  • rasa: persoanele din China, Asia de Sud-Est și Africa de Nord sunt afectate mai frecvent de cancer nazofaringian;
  • infecția cu virusul Epstein-Barr (EVB): este cel mai frecvent factor de risc, iar aproape toate cazurile de carcinom nazofaringian nekeratinizat sunt în legătură cu această infecție;
  • fumatul;
  • consumul excesiv de alcool;
  • alimentele sărate: persoanele care au o dietă bogată în carne și pește sărat au șanse mai mari de a dezvolta cancer faringian;
  • prezența în familie a altor cazuri de cancer nazofaringian.

Semne și simptome în cancerul nazofaringian

În stadiile inițiale, pacienții cu cancer nazofaringian pot să nu prezinte simptome. Pe măsură ce cancerul avansează, pot apărea următoarele semne și simptome:

  • umflătură la nivelul gâtului;
  • dureri în gât;
  • durere sau amorțeală la nivelul feței;
  • dureri de cap;
  • vedere dublă sau încețoșată;
  • infecții frecvente la nivelul urechii;
  • pierderea auzului, țiuituri în urechi sau senzație de plenitudine în ureche;
  • dificultăți de respirație sau de vorbire;
  • nas înfundat;
  • sângerări nazale.

Diagnosticul cancerului nazofaringian

  • La SANADOR, investigațiile moderne asigură diagnosticarea precisă. Programează-te!

Pentru a diagnostica un cancer nazofaringian se pot efectua mai multe investigații:

  • Analize de laborator. Investigațiile de bază includ hemoleucograma, funcția hepatică, funcția renală, electroliții, acidul uric și funcția de coagulare. Probele hepatice pot fi afectate la pacienții cu metastaze hepatice, acidul uric poate fi crescut la pacienții care au tumori cu creștere rapidă, iar testarea pentru infecția cu virusul Epstein-Barr include determinarea nivelurilor serice de imunoglobulină A și G. Aceste determinări sunt importante atât pentru diagnostica un cancer în gât, cât și pentru a aprecia răspunsul la tratament. Atunci când tratamentul împotriva cancerului este eficient, se observă o scădere a acestor imunoglobuline.
  • Examen CT la nivelul capului și gâtului. Tomografia computerizată este utilizată pentru a vedea extinderea tumorii, afectarea craniului și a ganglionilor limfatici de la nivelul gâtului.
  • RMN. Imagistica prin rezonanță magnetică este o investigație prin care se evaluează extensia tumorii la nivel intracranian, afectarea nervilor cranieni și a sinusurilor paranazale. De asemenea, RMN-ul oferă detalii excelente despre țesuturile moi atunci când se evaluează invadarea mușchilor.
  • Tomografia computerizată cu emisie de pozitroni (PET-CT). Examenul PET-CT se folosește pentru a stabili stadiul cancerului, deoarece poate depista prezența metastazelor. În plus, este metoda principală prin care se evaluează regresia bolii, dar și o eventuală recidivă a cancerului nazofaringian.
  • Endoscopie nazală, care presupune introducerea prin cavitatea nazală a unui endoscop (tub subțire și flexibil cu o cameră video la vârf). Endoscopul este trecut în nazofaringe și prin intermediul acestuia, medicul poate vizualiza direct tumora. De asemenea, endoscopia nazală permite extragerea unui fragment din tumoră (biopsie) pentru a fi văzut la microscop. Vizualizarea la microscop a celulelor canceroase este principala metodă prin care se confirmă existența cancerului. Procedura se face cu anestezie locală la nivelul nasului și gâtului.

Stadiile carcinomului nazofaringian

Stadializarea pentru cancerul nazofaringian este determinată de mai mulți factori, precum: mărimea tumorii, localizarea tumorii și gradul de răspândire a celulelor canceroase.

●Stadiul 0: cancerul afectează doar primul strat de celule de la interiorul nazofaringelui.

●Stadiul 1: tumora a crescut în structurile din apropiere (cavitatea nazală, partea din spatele gâtului).

●Stadiul 2: cancerul s-a răspândit la ganglionii limfatici de pe o singură parte a gâtului.

●Stadiul 3: cancerul s-a răspândit la ganglionii limfatici de pe ambele părți ale gâtului.

●Stadiul 4: cancerul s-a răspândit la nivelul craniului, ochilor, nervilor cranieni sau în zone mai îndepărtate, precum plămânii sau ficatul (metastaze la distanță).

Tratamentul cancerului nazofaringian

Tratamentul cancerului nazofaringian se face în funcție de localizarea tumorii, de stadiul cancerului și de starea de sănătate a pacientului.

Tratamentul chirurgical nu este frecvent folosit pentru a îndepărta tumora din nazofaringe, deoarece nazofaringele este o zonă dificil de operat și greu accesibilă. Din această cauză, la pacienții care suferă de cancer în gât, tratamentul chirurgical nu este principala opțiune de tratament. Intervenția chirurgicală se poate face, însă pentru a îndepărta ganglionii limfatici invadați de la nivelul gâtului.

Radioterapia, tratamentul standard pentru cancerul nazofaringian, utilizează fascicule de mare energie, cum ar fi razele X sau protonii, pentru a distruge celulele canceroase. Pentru cancerul nazofaringian, se folosește mai frecvent radioterapia externă. În timpul acestei proceduri, pacientul este așezat pe o masă, în timp ce un aparat emite radiații către zona nazofaringelui.

O altă modalitate de radioterapie pentru cancerul nazofaringian este radioterapia internă sau brahiterapia, care se folosește mai rar și constă în introducerea unei surse de radiații în interiorul faringelui, cât mai aproape de tumoră. În cazul tumorilor nazofaringiene mici, radioterapia poate fi singurul tratament necesar. În alte situații, radioterapia poate fi combinată cu chimioterapia.

Chimioterapia presupune administrarea unor medicamente care distrug celulele canceroase. În cazul cancerului nazofaringian, chimioterapia poate fi administrată în trei modalități:

  • chimioterapia în același timp cu radioterapia (terapie concomitentă): atunci când cele două tratamente sunt combinate, medicamentele chimioterapice cresc eficacitatea radioterapiei;
  • chimioterapia după radioterapie: în acest caz, chimioterapia este utilizată pentru a distruge celulele canceroase rămase în corp după radioterapie;
  • chimioterapia înainte de radioterapie (chimioterapie neoadjuvantă), care presupune administrarea medicamentelor care atacă celulele canceroase înainte de aplicarea radioterapiei, însă această metodă necesită mai multe studii pentru a determina dacă poate îmbunătăți rata de supraviețuire la pacienții afectați de cancer faringian. Cele mai utilizate medicamente chimioterapice pentru cancerul nazofaringian sunt cisplatin și 5-fluorouracil.

Terapia țintită. Medicamentele biologice stimulează sistemul imunitar al organismului să lupte împotriva cancerului. Aceste medicamente sunt reprezentate de anticorpii monoclonali: cetuximab, pembrolizumab și nivolumab. Terapia biologică este mai des utilizată în cazurile de cancer în gât avansat sau recurent.

Tratament la SANADOR

La SANADOR, pacienții cu cancer nazofaringian beneficiază de investigații și tratamente moderne. În Centrul Oncologic SANADOR, pacienții au acces la toate formele de tratament, în funcție de indicația medicilor. Radioterapia externă și internă se efectuează cu aparatură de ultimă generație, care asigură siguranță maximă atât pacientului, cât și medicului.

Pentru chimioterapie se utilizează cele mai eficiente medicamente, în doze și ședințe stabilite după o evaluare atentă. Medicii experimentați și pregătiți la nivel înalt realizează planul de tratament în detaliu, ținând cont de particularitățile fiecărui caz. Dacă este nevoie de intervenție chirurgicală, echipa medicală o realizează în condiții de confort și siguranță maximă pentru pacient, iar recuperarea postoperatorie este atent monitorizată.

Programează-te!

Introduceți datele personale și vă vom contacta în cel mai scurt timp

SANADOR