Bronșiolita acută este o infecție a căilor aeriene inferioare, cel mai frecvent de etiologie virală și care apare cu precădere la copiii sub vârsta de 2 ani. Aceasta infecție respiratorie este caracterizată de inflamația cailor aeriene inferioare (bronhiole), cu acumularea de secreții muscoase la acest nivel.
Cea mai frecventă cauză a bronșiolitei acute este infecția cu virusul sincițial respirator (VSR). VSR este un virus ARN cu tropism respirator, care produce în general epidemii sezoniere în lunile de iarnă sau la începutul primăverii. Acest virus afectează majoritar copiii cu vârste între 10 luni-2 ani, însă poate apărea și la nou-născuți sau sugari, unde determină forme mai severe de boală. Virusul se transmite cu ușurință pe cale aeriană, însă există date care arată persistența virusului timp de câteva ore și pe suprafețe inerte contaminate.
Alte cauze de bronșiolită sunt reprezentate de infecția cu adenovirusuri, metapneumovirus uman, infecție cu virusurile gripale și infecție cu virusuri paragripale, rinovirusuri, coronavirusuri și foarte rar, cu bacterii (Mycoplasma pneumoniae - pneumonie cu Mycoplasmă).
Factorii de risc care predispun la bronșiolită acută sunt reprezentați de:
Majoritatea semnelor și simptomelor din bronșiolită sunt similare cu cele de gripă sau răceală și includ: congestie nazală și rinoree, inapetență, tuse și uneori, febră sau subfebrilitate. Semnele pot fi relativ diferite, în funcție de vârsta pe care o are copilul la debutul bolii.
Bronșiolita acută la copii se poate manifesta suplimentar prin respirație șuierătoare și/sau zgomotoasă, tiraj intercostal și subclavicular (în timpul efortului de inspir, apare retracția pielii în spațiile intercostale).
În mod nespecific, bronșiolita acută la bebeluși mai poate asocia următoarele semne: plânsete accentuate sau letargie, dificultate ori refuzul complet al alăptării.
Semnele de gravitate din bronșiolită, care impun prezentarea de urgență la medic, sunt:
Complicațiile în bronșiolită variază de la complicații acute la complicații pe termen lung.
Complicațiile imediate după un episod de bronșiolită sunt rar întâlnite la copiii sănătoși, însă apar des la prematuri și sunt reprezentate de: deshidratare, hipoxemie prelungită, apnee, pneumonie de aspirație, suprainfecții bacteriene (otita medie, pneumonie) și insuficiență respiratorie acută. Prognosticul este cu atât mai slab cu cât saturația în oxigen a sângelui (SaO2), măsurată prin pulsoximetrie, este mai mică.
Pe termen lung, sunt documentate complicații precum bronșiolita recidivantă sau „astmul sugarului”, episoade recurente de wheezing sau alte boli respiratorii cronice în viața adultă (astm, bronșiolită obliterantă).
Diagnosticul bronșiolitei acute este în principal unul clinic. Asocierea de simptome pseudo-gripale care progresează în 2-3 zile către tuse, tahipnee, bătăi ale aripilor nazale, respirație șuierătoare și iritabilitate, uneori cu subfebră, la un copil sub 2 ani sugerează diagnosticul de bronșiolită acută. La auscultația pulmonară, medicul pediatru poate decela raluri bronșice sau crepitante.
De asemenea, diagnosticul poate fi susținut de contextul epidemiologic în care apar simptomele. Date precum anotimpul, contactul cu colectivitățile și desfășurarea unei epidemii locale pot sugera diagnosticul.
Analizele de laborator și imagistica medicală au doar rol suportiv, însă sunt importante pentru urmărirea apariției complicațiilor și diagnosticul diferențial.
Atunci când ele sunt necesare, investigațiile suplimentare sunt orientate către identificarea agentului patogen care a cauzat infecția. Există o serie de teste rapide, precum si teste de biologie moleculară (PCR), care pot identifica, prin prelevarea de exudat nazofaringian, diverse tipuri de virusuri.
În România, copiii cu suspiciune de bronșiolită acută sunt testați în mod uzual pentru prezența antigenelor gripale și a celor de SARS-COV2 sau de VSR. Se consideră inutilă testarea pentru alți patogeni, deoarece pentru aceștia nu există tratament antiviral specific.
Dacă pe analizele de laborator se identifică leucocitoză cu neutrofilie, sindrom biologic inflamator, iar radiografia pulmonară asociază modificări în afara hiperinflației pulmonare (caracteristice pentru bronșiolita acută virală), există o probabilitate înaltă de suprainfecție bacteriană.
Deoarece nu este neobișnuit ca la copii să existe concomitent mai multe infecții, medicul poate cere și un examen de urină și o urocultură. Aceste analize au rolul de a exclude o infecție urinară drept cauză a tabloului clinic ori supraadaugată bronșiolitei, infecție care predispune, de asemenea, la deshidratare.
Termenul de „bronșiolită” este frecvent confundat cu termenul de „bronșită”, însă acestea sunt două entități clinice diferite. Bronșita reprezintă o afecțiune inflamatorie a căilor respiratorii superioare (bronhii și trahee). Bronșita este cauzată tot de o infecție virală, dar apare mai frecvent la adolescenți și adulți.
Pentru majoritatea cazurilor de bronșiolită acută, tratamentul este unul suportiv, iar evoluția bolii este autolimitată. Măsuri precum hidratarea, umidificarea aerului ambiental, spălături nazale cu soluții saline hipertone și ocazional tratament simptomatic cu paracetamol pot atenua semnele și simptomele bolii.
Oxigenoterapia este indicată în anumite cazuri, în special când valorile saturației oxigenului în sânge sunt scăzute sub 92% în aerul ambiental sau când efortul respirator este semnificativ. Preparatele inhalatorii cu bronhodilatatoare și corticosteroizi pot fi uneori recomandate pentru cazuri atent selecționate, însă datele despre eficacitatea acestora sunt limitate.
Izolarea copilului din colectivitate, odihna și evitarea iritanților din mediu și a fumului de țigară sunt esențiale în recuperarea rapidă după un episod de bronșiolită.
În prezența semnelor de suprainfecție bacteriană (otică, pulmonară sau urinară), pot fi recomandate și antibiotice țintite pentru etiologia implicată.
Prevenția bronșiolitei acute constă în igiena atentă a mâinilor și limitarea interacțiunii cu persoanele care prezintă simptomatologie respiratorie, precum și evitarea expunerii la fumul de țigară. La sugari s-a demonstrat că alăptarea la sân scade riscul de dezvoltare a infecțiilor respiratorii.
Există și imunoprofilaxie specifică pentru VSR și este adresată copiilor cu factori de risc pentru dezvoltarea unui episod de bronșiolită acută. Aceasta constă în administrarea unui preparat cu anticorpi monoclonali sub formă de injecții intramusculare, administrate o dată pe lună, în timpul sezonului rece sau al epidemiilor de bronșiolită.
Vaccinarea antigripală anuală a copiilor peste 6 luni este recomandată ca măsură de prevenție. Pentru copiii sub 6 luni, este indicată vaccinarea antigripală a membrilor familiei și a celor care au contact apropiat cu aceștia.
Programare online
Rezultate analize
+4.021.969.969
