Bolile inflamatorii intestinale sunt afecțiuni care implică inflamația de lungă durată a intestinelor. La SANADOR, pacienții beneficiază de consultații de gastroenterologie asigurate de medici experimentați, de investigații avansate și de tratament modern, prin tehnologie modernă și echipe medicale dedicate.
Bolile inflamatorii ale intestinelor pot afecta pe oricine, de la copii mici, la adulți de peste 65 de ani, dar cel mai frecvent apar la persoane cu vârsta între 15 și 35 de ani. Boala inflamatorie intestinală la copii este mai frecventă la adolescenți decât la copiii mici.
Alege SANADOR pentru diagnostic prompt și tratament modern, cu rezultate bune pe termen lung!
Tipuri de boli inflamatorii intestinale
Tipurile de boli inflamatorii intestinale includ:
colita ulcerativă - de obicei, afectarea pornește din rect și se poate răspândi la o parte sau la întreg colonul, prezentând inflamația colonului și ulcere de-a lungul mucoasei intestinului gros și rectului;
boala Crohn - poate afecta orice parte a tractului gastrointestinal, de la gură la anus, dar determină inflamarea intestinului subțire și un intestin gros inflamat în partea proximală, implică straturile mai profunde ale tubului digestiv, nu doar mucoasa;
colita nedeterminată - a treia categorie de boală inflamatorie intestinală, care are caracteristici atât ale bolii Crohn, cât și ale colitei ulcerative.
Vino la SANADOR pentru investigații avansate, esențiale în stabilirea unui diagnostic rapid și precis!
Cauzele și factorii de risc pentru o boală inflamatorie intestinală
Bolile inflamatorii intestinale apar atunci când celulele sistemului imunitar din tractul digestiv atacă în mod greșit țesutul sănătos, provocând inflamație. În prezent, nu este cunoscut exact motivul pentru care se întâmplă acest lucru, dar există câteva ipoteze:
un răspuns imunitar atipic împotriva unui virus sau unei bacterii poate determina sistemul imunitar să atace și celulele sănătoase din tubul digestiv;
ereditatea, prin transmiterea mai multor mutații genetice care au fost asociate cu BII;
problemele cu microbiomul intestinal pot juca, de asemenea, un rol în inflamația intestinelor.
În ceea ce privește factorii de risc asociați cu dezvoltarea acestor afecțiuni inflamatorii intestinale, au fost identificați următorii:
istoricul familial de BII;
vârsta tânără, de obicei până în 30 de ani;
rasa sau etnia, fiind mai frecvent întâlnite la persoanele albe;
fumatul este cel mai important factor de risc controlabil pentru dezvoltarea bolii Crohn, dar s-a observat că poate ajuta la prevenirea colitei ulcerative, însă efectele negative ale fumatului depășesc orice aparent beneficiu;
medicamentele antiinflamatoare nesteroidiene pot crește riscul de a dezvolta intestine inflamate sau pot agrava boala.
La SANADOR, investigațiile moderne asigură diagnosticarea precisă. Programează-te!
Simptomele bolilor inflamatorii intestinale
Simptomele de boală inflamatorie intestinală variază în funcție de intensitatea inflamației, de la ușoare la severe, dar și de locul în care aceasta apare, fiind ușor diferite dacă este prezentă inflamarea colonului sau inflamarea intestinului subțire. De asemenea, există perioade de boală activă, cu simptomatologie serioasă, urmate de perioade de remisie, fără vreun răsunet clinic al bolii. Semnele și simptomele cel mai frecvent întâlnite în cazul unui intestin subțire inflamat sau intestin gros includ:
Deși pe parcursul vieții există perioade de activitate a bolii cu simptome importante și perioade de remisiune, o boală inflamatorie intestinală este cronică și nu poate fi vindecată. În unele situații, boala inflamației intestinelor poate fi destul de ușoară, însă există situații în care este o afecțiune debilitantă care poate duce la complicații ce pun viața în pericol. De asemenea, aceste boli cu intestine inflamate pot afecta sănătatea fizică generală, emoțională și chiar sănătatea mentală.
Vino la SANADOR și beneficiază de îngrijire medicală de performanță!
Diagnosticul de boală inflamatorie intestinală
Diagnosticul de boală inflamatorie intestinală necesită mai multe teste și investigații. În primul rând, pacienții pot efectua anumite analize pentru bolile inflamatorii intestinale, precum analizele uzuale de sânge, pentru a verifica prezența anemiei, a unor semne de infecție bacteriană sau infecție virală, precum și prezența dovezilor de malabsorbție. De asemenea, medicul gastroenterolog recomandă analize de scaun, pentru a identifica prezența de sânge sau diverse infecții.
Cel mai important pas în diagnosticul bolii inflamatorii intestinale sunt procedurile endoscopice, efectuate cu un tub subțire, flexibil, iluminat la capăt care permite și prelevarea de biopsii (mici bucăți de țesut), numit endoscop. Medicul poate efectua colonoscopie, care permite depistarea unui intestin gros inflamat, și endoscopie digestivă superioară pentru a examina esofagul, stomacul și prima parte a intestinului subțire (duoden).
Analizarea microscopică a biopsiilor este modalitatea de diagnostic de certitudine a bolilor inflamatorii intestinale, față de alte afecțiuni care determină inflamația intestinelor.
Un intestin subțire inflamat în cadrul bolii Crohn poate fi depistat cu ajutorul videocapsulei, o capsulă mică ce conține o cameră ce înregistrează continuu imagini ale mucoasei tubului digestiv și care este ulterior eliminate prin scaun.
În ceea ce privește investigațiile imagistice utilizate în diagnosticul de boli inflamatorii ale intestinelor, specialistul poate efectua radiografii standard ale zonei abdominale, pentru a exclude complicații grave, cum ar fi megacolonul sau perforația, radiografie cu tranzit baritat, pentru a identifica zone de stenoză ale tubului digestiv, tomografie computerizată (CT) și imagistică prin rezonanță magnetică (RMN), pentru a putea examina în detaliu tubul digestiv, cu variantele de entero-CT sau entero-RM, care oferă imagini mai bune ale intestinului subțire.
Scopul tratamentului pentru bolile inflamatorii intestinale este ameliorarea simptomelor, obținerea remisiei pe termen lung și reducerea riscurilor de complicații. Tratamentul BII implică de obicei terapie medicamentoasă, iar în cazuri severe și intervenție chirurgicală.
Medicamentele utilizate au drept scop gestionarea inflamației și controlul răspunsului sistemului imunitar și pot cuprinde:
antiinflamatoare - aminosalicilații utilizați de obicei pentru boala uşoară până la moderată, atât ca preparate orale, dar și topice, sub formă de supozitoare sau preparate pentru clismă;
corticosteroizi - administrați de obicei pe perioade limitate din cauza posibilelor complicații;
imunomodulatoare și imunosupresoare - suprimă răspunsul imun care induce inflamația;
preparate biologice - categorie mai nouă prin care sunt neutralizate proteinele din organism care provoacă inflamație;
vitamine și suplimente nutritive pentru combaterea malabsorbției.
Când simptomele sunt severe medicul poate recomanda repausul intestinal, care reduce inflamația pe termen scurt, și nutriția parenterală (administrată printr-o venă). În situația în care nu există răspuns la tratamentul medicamentos, medicul poate recomanda o intervenție chirurgicală care poate implica îndepărtarea întregului colon și rect, în cazul colitei ulcerative, sau îndepărtarea unei porțiuni a tractului digestiv și apoi reconectarea secțiunilor sănătoase în cazul bolii Crohn.
Beneficiile intervenției chirurgicale pentru boala Crohn sunt însă de obicei temporare, afectarea intestinală dezvoltându-se din nou în apropierea zonei anterior rezecate. Chirurgia poate fi folosită, de asemenea, și pentru a închide fistulele și a drena abcesele.
La momentul actual există diferite tratamente specifice care gestionează simptomele de intestin inflamat și inclusiv recomandări de regim alimentar pentru boala inflamatorie intestinală.
Sănătatea ta, prioritatea noastră. Programează-te acum la SANADOR!
Recomandări pentru gestionarea unei afecțiuni inflamatorii intestinale
Din cauza faptului că afecțiunile inflamatorii intestinale pot fi debilitante, există numeroase recomandări pentru gestionarea acestora. Cele mai importante cuprind:
evitarea anumitor alimente și băuturi care pot agrava simptomele, cum sunt lactatele, alcoolul, băuturile care conțin cofeină sau carbogazoase;
consumarea unor mese mici și dese;
consultarea unui dietetician pentru a crea un regim alimentar complet;
hidratarea corespunzătoare;
administrarea de diverse suplimente cu multivitamine și minerale;
renunțarea la fumat poate îmbunătăți sănătatea generală a tractului digestiv;
discuția cu un psiholog pentru gestionarea stresului.
Alege SANADOR pentru servicii medicale personalizate. Programează-te la o consultație!
Gestionarea bolilor inflamatorii intestinale la SANADOR
La SANADOR, pacienții beneficiază de consultații de gastroenterologie, de analize de laborator complete și de investigații imagistice performante pentru diagnosticarea bolilor inflamatorii intestinale. De asemenea, pacienții pot efectua proceduri avansate de endoscopie digestivă la Centrul de excelență în endoscopie digestivă diagnosticată și terapeutică Floreasca și la Spitalul Clinic SANADOR.
În funcție de caz, pentru ameliorarea simptomelor bolilor inflamatorii intestinale, medicii specializați în nutriție de la SANADOR recomandă o dietă personalizată, pentru a sprijini procesul de vindecare și reducerea inflamațiilor. În cazuri severe, la Spitalul Clinic SANADOR, pacienții beneficiază de internare pe secția de specialitate și de tratamente chirurgicale, atunci când există această indicație.