Recomandări pentru prevenirea diabetului zaharat

În lume, în 2019, numărul persoanelor adulte cu diabet zaharat era estimat la 463 de milioane (practic, una din 11 persoane), și este probabil că, în 2030, numărul acestora va ajunge la 578 de milioane. Mai mult de 3 din 4 persoane cu diabet zaharat (79%) trăiesc în țări slab sau mediu dezvoltate. Organizația Mondială a Sănătății estimează că unul din doi adulți cu diabet zaharat rămâne nediagnosticat.

Situația în România

În România, studiul PREDATORR, realizat în 2014 de Societatea Română de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice în parteneriat cu Societatea Română de Nefrologie, ne anunța estima incidența diabetului zaharat la 11,6% din populație. Dar, deși există numeroase centre teritoriale antidiabetice și încă și mai multe cabinete de Diabet, nutriție și boli metabolice, fiecare cu propriul registru „unic” al pacienților cu diabet zaharat, acestea nu comunică între ele și orice încercare de a le coordona și de a centraliza datele s-a dovedit o muncă de Sisif. Așa se face că nu cunoaștem cu exactitate câți pacienți cu diabet sunt diagnosticați în România și câți dintre ei urmează în prezent un tratament. Totuși, 11,6% este un procentaj foarte mare.

Insulina și diabetul zaharat

Diabetul zaharat este o lipsă, relativă sau absolută, de insulină (hormonul care scade nivelul glucozei din sânge). Lipsa absolută de insulină o întâlnim în diabetul zaharat tip 1, când se produc autoanticorpi ce distrug, într-un timp mai scurt sau mai lung, celulele secretoare de insulină și atunci tratamentul cu insulină devine obligatoriu.

Lipsa relativă de insulină este întâlnită atunci când nevoile organismului sunt mai mari decât poate secreta pancreasul; suprasolicitate în timp, celulele secretoare de insulină mor și astfel se instalează diabetul zaharat tip 2, ce reprezintă între 90–95% din cazurile de diabet. În această situație, tratamentul are mai multe trepte, de la scăderea rezistenței la insulină (a nevoii de insulină), la creșterea secreției de insulină și, uneori, și adăugarea de insulină, atunci când organismul nu o mai poate produce în cantități suficiente.

Intoxicația cronică cu mâncare la un sedentar

Ce se poate face pentru a scădea incidența bolii și numărul pacienților, știut fiind că e mai ușor (și mult mai ieftin) sa previi o afecțiune, în loc să o tratezi?

Teoretic este simplu, practic însă este foarte complicat, întrucât prevenția contravine obiceiurilor și învățăturilor noastre din fragedă pruncie. Boala, pe care eu o numesc „intoxicație cronică cu mâncare la un sedentar” este păguboasă nu atât pentru că nu se vindecă, cât pentru că nu doare. Când apar neplăcerile, ele nu sunt date de boala în sine decât extrem de rar, fiind în schimb semne ale complicațiilor. Odată apărute, acestea evoluează independent, aproape indiferent de valoarea glicemiei.

Factori cauzatori

Boala are multipli factori cauzatori, unii (puțini) de nemodificat – bagajul genetic, vârsta – și alții (mai mulți) ameliorabili. Dintre aceștia din urmă, cel mai des menționat este obezitatea, țesutul gras fiind cel mai mare consumator de insulină – și, de aceea, majoritatea pacienților cu diabet zaharat sunt supraponderali sau obezi.

Cu toții ne-am îngrășat pentru că mâncăm mai mult decât consumăm (aportul caloric e mai mare decât efortul), pentru că am fost învățați de mici că mâncarea e bună: „papă tot, să te faci mare!”, „copilul cuminte mănâncă tot” până la extremul „mănânci mâncare ori mănânci bătaie”.

Când vom conștientiza că mâncarea e la fel de rea ca băutura, drogurile sau țigările pe care le-am blamat dintotdeauna? În „naivitatea” noastră, noi, oamenii, am transformat mijlocul într-un scop. Dintr-un mijloc de a supraviețui, mâncarea a devenit un scop. Mâncăm pentru a trăi sau trăim ca să mâncăm? Când o să înțelegem că, dacă mâncăm mai mult decât ne trebuie ca să nu murim de foame, mâncăm prea mult?

Nu alergăm destul

Organismul nostru este adaptat să rabde de foame (de milioane de ani, în lumea animală, foamea este regula, iar sațietatea excepția) și este făcut să consume alimente sărace în principii alimentare. Noi, în schimb, mâncăm concentrate alimentare, obținute în procesul de preparare a hranei prin concentrarea nutrienților, obținând un volum mic, dar cantități tot mai mari de energie. Energie, care, în exces fiind, se depozitează sub formă de grăsime, cu mare consum de insulină.

Păcatul nostru cel mare nu este că mâncăm mult, ci că nu alergăm destul. Omul a fost timp de mii de ani vânător-culegător, efortul fizic normal fiind echivalent cu alergatul a 40 km/zi, ceea ce numai sportivii de performanță mai fac în prezent.

Noi nu alergăm mai deloc, mâncăm alimente concentrate și ne mirăm că ne îmbolnăvim.

Cât să mâncăm?

Consumul excesiv de dulciuri, alimente cu multă energie concentrată în volum mic și foarte plăcute la gust, începând din copilărie, este o altă cauză a creșterii ponderale și a creșterii incidenței diabetului.

Mai toate semipreparatele pe care le găsim conțin zahăr (potențator de gust), sare (conservant și potențator de gust) și, eventual, glutamat (alt potențator de gust), ca să le facă mai dezirabile, ca să mâncăm mai mult, un truc economic generator de excese, obezitate și diabet.

Nu putem să nu mâncăm din ele, doar trăim în secolul XXI. Putem să mâncăm din toate, întrebarea nu este: „ce să mâncăm?”, ci: „cât să mâncăm?”. Trebuie să renunțăm la ce am fost învățați de mici, chiar dacă pentru noi e relativ târziu, trebuie să ne schimbam stilul de viață și să-i învățăm pe copii că mâncarea nu e o recompensă, că ce e bun poate fi și toxic și că picioarele ne-au fost date pentru a merge, nu doar ca să apăsăm pe accelerație și frână.

Recomandări pentru prevenirea diabetului

Mișcarea, exercițiile fizice, chiar și în condiții de pandemie, măcar o jumătate de oră zilnic, evitarea excesului alimentar cotidian, alimentația cât mai puțin „îmbunătățită” și în cantități mici, repetate, monitorizarea greutății reprezintă tot atâtea metode de a preveni sau întârzia instalarea diabetului zaharat.

Evident, monitorizarea periodică a constantelor biochimice prin vizite medicale regulate, „obligatorii”, poate depista precoce tendința la creșterea glicemiei și apariția diabetului zaharat.

Informații oferite de Dr. Doru Negru, medic primar Diabet zaharat, nutriție și boli metabolice la SANADOR