Hipertensiunea arterială (HTA)

Hipertensiunea arterială (HTA) este o afecțiune caracterizată prin creșterea persistentă a tensiunii arteriale peste valorile normale, care poate da, în timp, complicații majore, afectând inima, creierul și rinichii. De altfel, HTA reprezintă principalul factor de risc pentru decesele premature, iar legătura dintre hipertensiune și complicațiile cardiovasculare fatale este clar stabilită.

Hipertensiunea arterială este definită prin valori de 140 mm Hg sau mai mari ale tensiunii sistolice și/sau valori de 90 mm Hg sau mai mari ale tensiunii diastolice, măsurate în cabinetul medical. Există dovezi că pacienții cu aceste valori ale tensiunii arteriale beneficiază în urma tratamentului antihipertensiv.

Pentru un diagnostic corect, adesea sunt necesare mai multe măsurători succesive, cu pacientul stând culcat, dar și în picioare. Măsurarea HTA se poate realiza în orice cabinet medical, dar valorile pot fi monitorizate și ambulatoriu, mai ales atunci când se dorește evaluarea eficienței tratamentului. De asemenea, fiecare pacient își poate măsura tensiunea și singur, la domiciliu. HTA este un factor de risc major pentru retinopatia diabetică, agravând leziunile vasculare ale retinei.

Watch on YouTube
  • Vino la SANADOR pentru a fi evaluat complet și pentru a beneficia de tratamentul corespunzător!

Cauzele hipertensiunii arteriale

În cele mai multe cazuri de hipertensiune arterială, nu se cunoaște cauza care a provocat apariția bolii. Acest tip de HTA este numită și primară, idiopatică sau esențială.

Sunt însă și situații în care hipertensiunea arterială este cauzată de alte afecțiuni, caz în care HTA este numită hipertensiune secundară. Aceasta poate fi tratată prin rezolvarea afecțiunii cauzatoare. Printre cauzele HTA secundare se numără: diabetul zaharat, hipercalcemia, problemele renale, endocrine – care vizează tiroida sau tumori suprarenale, apneea în somn și administrarea de anticoncepționale.

  • 021.9699 Pentru urgențe sau programări, sună la SANADOR!

Există și o așa-numită hipertensiune arterială „de halat alb”. Este vorba de persoanele care prezintă valori tensionale crescute la măsurătorile din cabinetul medical, de la stres, dar valori normale la domiciliu. Diferența dintre tensiunea arterială măsurată în cabinet și cea din afara acestuia este denumită „efectul halatului alb” și se crede că reflectă în principal răspunsul presor la o reacție de alertă.

În schimb, hipertensiunea arterială „mascată” este întâlnită la pacienți la care valorile tensiunii arteriale sunt normale în cabinetul medical, dar crescute atunci când tensiunea este măsurată la domiciliu. Prevalența acesteia este mai mare la tineri, la bărbați, la fumători și la persoanele active, asociată cu consumul de alcool, anxietatea și stresul la locul de muncă.

O formă specială de hipertensiune arterială poate fi întâlnită la femeile însărcinate. Acestea se pot confrunta cu o creștere a tensiunii arteriale după 20 de săptămâni de sarcină, când vorbim de așa-numita HTA gestațională. Atunci când tensiunea arterială crește în mod exagerat, se poate ajunge la preeclampsie și eclampsie, complicații severe pentru făt și pentru mamă.

Factori de risc

Stilul de viață, caracteristicile biologice, antecedentele personale și heredocolaterale pot influența, în bună măsură, apariția hipertensiunii arteriale.

Principalii factori de risc pentru hipertensiunea arterială sunt:

Simptomatologie

Tabloul clinic din hipertensiunea arterială este nespecific, din această cauză are valoare diagnostică doar atunci când este asociat cu valori crescute ale tensiunii arteriale. Astfel, când un pacient prezintă cefalee occipitală, dispnee (respirație îngreunată), adinamie, vertij, amorțeală ori greață, poate fi considerat hipertensiv doar dacă prezintă valori înalte alte tensiunii arteriale, stadializată conform Ghidului European al Societății de Cardiologie (ESC, 2018):

  • TA optimală – TA sistolică sub 120 mm Hg și TA diastolică sub 80 mm Hg;
  • TA normală – TAs 120–129 mm Hg și/sau TAd 80–84 mm Hg;
  • HTA normal înaltă – TAs 130–139 mm Hg și/sau TAd 85–89 mm Hg;
  • HTA gradul 1 (ușoară) – TAs 140–159 mm Hg și/sau TAd 90–99 mm Hg;
  • HTA gradul 2 (moderată) – TAs 160–179 mm Hg și/sau TAd 100–109 mm Hg;
  • HTA gradul 3 (severă) – TAs de cel puțin 180 mm Hg și/sau TAd de cel puțin 110 mm Hg;
  • HTA sistemică izolată - TAs de cel puțin 140 mm Hg și TAd sub 90 mm Hg.
  • Valorile optime ale tensiunii arteriale sunt sub 120 mm Hg pentru tensiunea sistolică și sub 80 mm Hg pentru cea diastolică.

Complicațiile hipertensiunii arteriale

Evoluția hipertensiunii arteriale depinde de gradul inițial de severitate, de perioada de timp în care a fost neglijată, precum și de anumiți factori de risc. Dovezile existente sunt că hipertensiunea arterială care nu a fost tratată la timp poate scurta viața unui pacient cu 10–20 de ani din cauza accelerării procesului aterosclerotic (îngustarea vaselor de sânge, din cauza acumulării de plăci de aterom).

Watch on YouTube
  • 021.9699 Pentru urgențe sau programări, sună la SANADOR!

Hipertensiunea arterială netratată poate duce la mai multe complicații:

O tensiune arterială sistolică de 179 mm Hg este sugestivă pentru HTA, dar necesită confirmare prin măsurători repetate

Diagnosticul hipertensiunii arteriale

Hipertensiunea arterială nu prezintă, în general, simptome specifice, așa că singura modalitate prin care poate fi detectată o problemă sunt controalele periodice de specialitate, ca metodă de screening cardiovascular. Diagnosticul hipertensiunii arteriale se bazează atât pe istoricul medical al bolnavului, cât și pe examenul clinic general, din care nu poate lipsi măsurarea tensiunii, și pe efectuarea anumitor teste.

Adulții sănătoși de peste 40 de ani ar trebui să-și controleze tensiunea arterială măcar o dată la 5 ani. Însă, pentru persoanele care prezintă risc crescut de a dezvolta HTA, se recomandă controlul tensiunii arteriale cel puțin o dată pe an.

Tensiunea arterială poată fi măsurată de medic cu ajutorul unui stetoscop și a unui tensiometru cu pompă și cadran. Înainte de măsurare, pacientul trebuie să stea cu spatele sprijinit și picioarele neîncrucișate, iar în timpul testului să întindă brațul în așa fel încât să fie la nivelul inimii. Manșeta din jurul brațului se va strânge puțin, producând un mic disconfort de câteva secunde, apoi presiunea se va elibera lent, iar detectoarele vor identifica vibrațiile din artere.

Măsurarea tensiunii arteriale se va face de mai multe ori, cu pacientul culcat pe pat (clinostatism) și în picioare (ortostatism), pentru a exclude eventuala hipertensiune „de halat alb”. Anamneza este, de asemenea, foarte importantă, pentru că poate identifica HTA „mascată”, când, dimpotrivă, valorile tensiunii sunt normale în timpul consultației, dar mari acasă, singura explicație a unor astfel de valori tensionale crescute fiind un stil de viață dezorganizat (fumatul, consumul de alcool sau de cafea, un program haotic de somn).

Tot clinic se poate diagnostica și HTA malignă, în care valorile tensiunii sunt foarte mari și rezistente la tratament, cu apariția de hemoragii retiniene și edem papilar. 

Dacă valorile tensiunii arteriale sunt prea mari, medicul poate recomanda mai multe teste, pentru a descoperi cauza:

  • Monitorizare ambulatorie (Holter TA), în care se urmărește tensiunea arterială pe o durată mai lungă, verificând tensiunea arterială la intervale regulate de timp, pentru 6 sau 24 de ore.
  • Analize de laborator (sânge și urină), pentru a verifica nivelurile serice ale colesterolului și glicemiei, funcționarea rinichilor, ficatului și tiroidei.
  • Electrocardiograma (ECG), un test rapid și nedureros, neinvaziv, care înregistrează activitatea electrică a inimii, aceasta poate fi fie prin EKG de efort, fie prin ECG Holter.
  • Ecocardiografie transtoracică.
  • 021.9699 Pentru urgențe sau programări, sună la SANADOR!

Măsuri de prevenție

Apariția hipertensiunii poate fi prevenită sau întârziată printr-o alimentație sănătoasă, menținerea unei greutăți corporale optime, efectuarea unor exerciții fizice regulate, consumul unor cantități moderate de alcool sau cafea și renunțarea la fumat.

O dietă adecvată, bazată pe un consum de fructe și legume proaspete, este esențială pentru prevenirea HTA. De asemenea, un consum ridicat de sare duce, în timp, la creșterea tensiunii arteriale. O dietă echilibrată poate include din când în când și cafea sau ceaiuri, însă acestea nu trebuie să devină singura sursă zilnică de fluide. Hidratarea corespunzătoare este extrem de importantă.

Menținerea unei greutăți optime este foarte importantă în prevenirea hipertensiunii arteriale și a puseurilor de tensiune. Alimentația sănătoasă și efectuarea de exerciții fizice mențin sănătatea inimii și a vaselor de sânge. Fumatul trebuie eliminat: chiar dacă nu provoacă direct HTA, riscul de infarct miocardic sau accident vascular cerebral la fumători este mult mai mare.

Tratamentul hipertensiunii arteriale

Adoptarea unui stil de viață sănătos este considerată o bună metodă profilactică, de prevenție, dar este și o bună metodă terapeutică. Măsurile igienico-dietetice pentru HTA ușoară, moderată și severă includ, de asemenea, renunțarea la fumat, menținerea unei greutăți corporale optime, consumul moderat de alcool, restricționarea consumului de sare, exercițiile fizice regulate, precum și reducerea aportului de grăsimi din alimentație și creșterea consumului de fructe și legume. Aceste măsuri se aplică, alături de terapia medicamentoasă, în toate formele de hipertensiune arterială.

Tratamentul farmacologic, prescris întotdeauna de medic, este indicat în formele moderate și severe de hipertensiune arterială și este adaptat fiecărui pacient în parte. Tratamentul antihipertensiv include multe clase de medicamente, dintre care, cele mai cunoscute sunt: diureticele, inhibitorii enzimei de conversie, blocantele receptorilor angiotensinei II, betablocantele, blocantele canalelor de calciu etc. Există însă situații când HTA devine rezistentă la tratament, această formă de HTA rezistentă la tratament reprezintă o provocare în practica clinică și necesită o evaluare amănunțită pentru identificarea cauzelor secundare și ajustarea tratamentului.

Diagnosticul și tratamentul hipertensiunii arteriale la SANADOR

La SANADOR, paciențili au acces la servicii medicale complete pentru prevenția, diagnosticul și tratamentul afecțiunilor cardiovasculare. Pentru a preveni complicațiile, persoanele care suferă de hipertensiune arterială trebuie să se prezinte regulat la o consultație de cardiologie și să efectueze o serie de analize și investigații medicale specifice.

Pacienții beneficiază de o evaluare completă, prin consult de specialitate, dar și de toate procedurile necesare pentru diagnosticul rapid și precis al HTA: electrocardiogramă de repaus, teste funcționale (ECG pe covor rulant, ecocardiografie de stres), monitorizare ambulatorie (Holter ECG), analize de sânge. De asemenea, ei au acces la consiliere nutrițională, asigurată de medici nutriționiști cu experiență, care le vor oferi sfaturi personalizate pentru adoptarea unui stil de viață sănătos, esențial în prevenirea bolilor cardiovasculare.

În cazul în care este necesar tratament prin cardiologie intervențională sau chirurgie cardiovasculară, pacienții pot beneficia de cele mai avansate tratamente, la Centrul de excelență în chirurgia cardiovasculară minim invazivă de la Spitalul Clinic SANADOR.

Programează-te la SANADOR!

Introduceți datele personale și vă vom contacta în cel mai scurt timp

SANADOR