Ce înseamnă un diagnostic de aritmie cardiacă?
Pacientul cu aritmie cardiacă prezintă modificări ale unuia sau mai multor parametri ce definesc ritmul normal al inimii:
- frecvența cardiacă (număr de contracții pe minut);
- ritmul (regulat sau neregulat);
- secvența contracțiilor inimii (modul de transmitere a contracțiilor în mușchiul inimii).
Aceste anomalii ale ritmului cardiac pot apărea ca urmare a modificărilor structurale în sistemul electroconductor ce transmite impulsurile inimii, în cazul multor afecțiuni cardiace. Se pot întâlni însă și în alte afecțiuni – tulburări vegetative, boli endocrine, tulburări electrolitice și metabolice, intoxicații sau ca efect al unor medicamente. În cazul modificărilor ritmului normal al inimii, medicul poate recomanda mai multe teste pentru un diagnostic corect, printre care ECG de efort sau teste de efort cardio-pulmonare.