Stresul cotidian, stilul de viață necorespunzător, activitățile zilnice istovitoare, înaintarea în vârstă își pun adesea amprenta asupra stării de sănătate. În funcție de particularitățile fiecărei persoane, acești factori pot conduce la diverse afectări mai mult sau mai puțin severe sau la agravarea unor boli deja existente.
Efectuarea de analize medicale și investigații cel puțin o dată pe an oferă informații esențiale cu privire la buna funcționare a organismului. De asemenea, examinarea anuală de rutină are un rol important în prevenirea diferitelor afecțiuni dar și în depistarea precoce a altor boli, fapt care face ca șansele de vindecare să crească.