Ce este Uro-CT?

Uro-CT, adică urografia prin tomografie computerizată, este o tehnică imagistică neinvazivă și nedureroasă de explorare a tractului urinar, utilizată în prezent tot mai des pentru evaluarea unor afecțiuni ale rinichiului, vezicii sau ale căilor urinare. Această investigație furnizează informații atât în ceea ce privește anatomia tractului urinar, cât și asupra funcționalității acestuia. La SANADOR, pacienții beneficiază de urogramă CT realizată cu echipamente de ultimă generație.

Urograma CT permite obținerea unor imagini detaliate ale organelor interne abdomino-pelvine, prin folosirea unei substanțe de contrast speciale, ce determină opacifierea rinichiului și a căilor urinare, asocată cu furnizarea continuă de raze X din mai multe direcții, în timpul rotației la 360 grade a tubului aparatului de CT.

Aceste imagini pot fi mai apoi procesate și reconstruite în diverse planuri pe un computer specializat, ceea ce permite o analiză detaliată a sistemului urinar, ce stă la baza formulării unui diagnostic precis și a inițierii unui tratament corect, țintit pe patologia pacientului.

Tipuri de urografie CT

O urografie CT poate fi de două tipuri:

  • urografie CT nativă – reprezintă etapa inițială a procedurii de urografie CT, ce poate evidenția anomalii structurale majore ale tractului urinar și poate permite, de asemenea, vizualizarea calculilor urinari; aceasta este urmată ulterior de achiziția imaginilor post-administrare de substanță de contrast;
  • urografie CT cu substanță de contrast – injectarea intravenoasă a substanței de contrast permite o evidențiere mai bună a vaselor de sânge, precum și a organelor interne examinate; substanța de contrast injectată într-o venă periferică va fi preluată de fluxul de sânge și va ajunge apoi către diversele organe, pe care le va opacifia; ulterior, după câteva minute, substanța de contrast va fi secretată și excretată (eliminată) de către rinichi, ceea ce va determina opacifierea căilor urinare, a vezicii și a uretrei; acest lucru permite evaluarea atât a defectelor structurale, cât și a deficitelor funcționale ale rinichiului și căilor urinare.

Indicațiile urografiei prin tomografie computerizată

Urografia prin tomografie computerizată poate fi recomandată în cazul pacienților cu semne și simptome specifice unor afecțiuni ale tractului urinar, precum:

  • hematurie (prezența sângelui în urină); aceasta poate fi de tip macroscopic, atunci când colorarea urinei în roșu este vizibilă cu ochiul liber, sau de tip microscopic, identificată prin analiza urinei în laborator;
  • disurie – micțiune (urinare) dureroasă;
  • poliurie (urinare frecventă).

Astfel, efectuarea urografiei CT permite evaluarea și diagnosticul unor afecțiuni ale rinichilor și ale căilor urinare, precum:

Avantajele urografiei CT

Urografia CT permite vizualizarea în detaliu a structurii organelor aparatului urinar, precum și identificarea unor anomalii în ceea ce privește funcționalitatea acestora. Această investigație imagistică a devenit metoda standard pentru diagnosticul litiazei urinare, întrucât permite, prin administrarea substanței de contrast intravenoase, identificarea tuturor tipurilor de calculi urinari, inclusiv a celor radiotransparenți, care nu pot fi vizualizați utilizând metoda radiologică standard (urografia intravenoasă).

De asemenea, investigația de tip uro-CT este una rapidă, neinvazivă, nedureroasă și cu riscuri minime pentru pacient, ce permite totodată evidențierea cu o mare acuratețe a unor leziuni ale rinichiului și ale căilor urinare și un diagnostic precis al afecțiunilor sistemului urinar.

Pregătirea pentru urografie CT

Înainte de efectuarea urografiei CT, pacientul trebuie să informeze medicul cu privire la:

  • afecțiunile sale medicale (cardiace, renale etc.);
  • medicația administrată în mod curent, în special medicația antidiabetică sau medicație de tip antiinflamator nonsteroidian; în funcție de situație, medicul curant poate recomanda întreruperea temporară a administrării acestor medicamente înainte de efectuarea urografiei CT;
  • istoricul de alergii, întrucât alergia la iod sau istoricul de reacții alergice severe, de tip anafilactic, pot contraindica examinarea CT cu substanță de contrast iodată; istoricul de alergie la substanța de contrast poate impune necesitatea administrării în prealabil a unei medicații antiinflamatorii de tip steroidian;
  • în cazul femeilor, posibilitatea existenței unei sarcini, din cauza riscului de iradiere asupra fătului.

Pentru a putea efectua urografia CT cu substanță de contrast, pacientul trebuie să prezinte analize de sânge recente, care să evidențieze valori normale ale funcției renale, cel mai adesea fiind utilizată ca parametru creatinina.

Înainte de efectuarea urografiei CT, pacientul este rugat să consume o cantitate adecvată de apă și să evite mersul la toaletă până la finalul procedurii. Acest lucru are ca scop distensia vezicii urinare, ceea ce permite o mai bună examinare a acesteia. De asemenea, consumul de alimente trebuie evitat cu câteva ore înaintea procedurii, în scopul reducerii interferențelor conținului alimentar intestinal cu substanța de contrast.

  • Vino la SANADOR pentru investigații avansate, esențiale în stabilirea unui diagnostic rapid și precis!

Cum se realizează o examinare uro CT?

Pacientul va fi rugat să scoată orice obiect metalic pe care îl deține, precum bijuterii, catarame, ceasuri etc., întrucât prezența acestora poate determina apariția unor artefacte ale imaginilor obținute. Acesta va fi apoi introdus în aparatul de CT și poziționat pe masa de examinare în poziție poziție culcată).

Aparatul de CT este un dispozitiv de mari dimensiuni, de formă circulară. În timpul achiziției imaginilor, aparatul se va roti de câteva ori în jurul pacientului, pentru a obține imagini din cât mai multe unghiuri, în timp ce masa de examinare va glisa lent în interiorul și în afara aparatului. Pacientul va fi rugat ca în timpul examinării să rămână nemișcat și să respecte comenzile respiratorii furnizate prin microfon.

Echipamentul CT 128 slice Siemens Somatom Definition Edge din dotarea SANADOR asigură diagnostic rapid și precis.

După efectuarea imaginilor native, pacientului i se va administra substanța de contrast la nivelul uneia dintre venele brațului sau antebrațului, urmând apoi achiziția următoarelor seturi de imagini. Administrarea substanței de contrast poate determina un minim disconfort pacientului, manifestat prin senzație puternică de căldură, gust metalic, greață sau senzația unei nevoi urgente de urinare. Aceste reacții sunt însă minime și dispar în următoarele câteva secunde. Fiecare achiziție (scanare) durează între 10 și 30 de secunde, iar durata totală a investigației rareori depășește 30 de minute.

  • La SANADOR ai acces la consultații asigurate de medici empatici și experimentați. Programează-te!

Diferențele între urografie și uro-CT

Această metodă de investigație a tractului urinar a devenit tot mai des utilizată în detrimentul urografiei convenționale. Deși, din punct de vedere tehnic, ambele metode de diagnostic se bazează pe furnizarea de raze X, dar utilizarea softurilor speciale ale aparatului de tomografie computerizată permite, în plus, vizualizarea și evaluarea țesuturilor moi înconjurătoare, precum și a vaselor de sânge. De asemenea, imaginile furnizate printr-o urografie prin tomografie computerizată permit evaluarea din punct de vedere anatomic a structurilor aparatului urinar într-o manieră multiplanară, prin utilizarea softurilor speciale de reconstrucție tridimensională a imaginilor. 

Un alt avantaj al utilizării uro-CT în detrimentul urografiei intravenoase pentru evaluarea afecțiunilor reno-urinare este lipsa necesității unei pregătiri speciale în prealabil. În cazul efectuării urografiei intravenoase, pacientul trebuie să urmeze un regim alimentar special și să-și administreze o medicație cu efect laxativ, pentru a reduce artefactele determinate de interpoziția conținutului intestinal și pentru a crește acuratețea imaginilor obținute. Uneori, chiar și cu o pregătire corectă, imaginile obținute prin urografia clasică pot fi neconcludente și pot necesita, în continuare, completarea planului de diagnostic prin efectuarea urografiei CT.  

  • Alege SANADOR pentru diagnostic prompt și tratament modern, cu rezultate bune pe termen lung!

Uro-CT la SANADOR

Pacienții care au indicație pentru efectuarea unei urografii prin tomografie computerizată beneficiază la SANADOR de investigații imagistice performante, pentru diagnostic rapid și de mare acuratețe. Ei au acces la examinări uro-CT realizate cu echipamente care dispun de tehnologie de ultimă generație (CT 128 slice), precum Siemens Somatom Definition Edge. Aceste computere tomograf deosebit de performante sunt disponibile în Clinica SANADOR Floreasca și la Spitalul Clinic SANADOR.

De asemenea, în funcție de recomandarea stabilită pentru fiecare pacient în parte, la Spitalul Clinic SANADOR sunt efectuate în cele mai bune condiții și alte tipuri de investigații pentru afecțiunile renale și urinare: urografie convențională, cistoscopie, uretroscopie, ureteroscopie flexibilă.

  • La SANADOR beneficiezi de toate analizele și investigațiile necesare pentru un diagnostic rapid și corect. Programează-te!

Programează-te!

Introduceți datele personale și vă vom contacta în cel mai scurt timp

SANADOR