Ce este uretroplastia?

Uretroplastia este operația de reconstrucție a uretrei. Intervențiile de chirurgie urologică sunt realizate la SANADOR de medici specializați în cele mai noi metode de tratament, inclusiv în chirurgia robotică. Programează-te!

Uretra este o parte a sistemului urinar, un tub care transportă urina din vezica urinară către exteriorul corpului. La bărbați, uretra transportă, de asemenea, și materialul seminal în afara corpului. O uretroplastie este necesară dacă sunt prezente dificultăți la urinare din cauza prezenței de țesut cicatricial care provoacă o îngustare a uretrei. Această îngustare, numită și strictură uretrală, necesită reconstrucția uretrei prin diferite metode, în funcție de lungimea segmentului afectat. Se poate recomanda îndepărtarea și înlocuirea țesutul uretral deteriorat cu o grefă sau repararea țesutul uretral existent. Principalul risc pentru intervenția de reconstrucție a uretrei este că poate să nu funcționeze pe termen lung și este posibil să fie necesare proceduri suplimentare ulterior.

  • 021 9699 Apelează la SANADOR!

Tipuri de uretroplastie

Există mai multe tipuri de operație la uretră, în care regiunea de țesut cicatricial care determină strictura este fie îndepărtată, fie mărită printr-o tăietură. Principalele tipuri de uretroplastie sunt:

  • uretroplastie anastomotică – se efectuează pentru stricturi scurte, prin secționarea unui segment scurt al uretrei dintre scrot și prostată, care este excizat, capetele uretrei fiind cusute la loc;
  • uretroplastie cu grefă de mucoasă bucală – pentru stricturi uretrale mai lungi se utilizează grefa bucală (bucată de țesut din mucoasa interioară a gurii) care ajută la formarea unei noi uretre în zona afectată;
  • uretroplastie cu grefă de prepuț – se folosește o grefă de piele de la nivelul prepuțului pentru a înlocui zona de strictură;
  • uretroplastie în etape – este utilizată atunci când o strictură necesită mai multe proceduri de reparație, cicatricea fiind îndepărtată chirurgical și înlocuită cu o grefă de mucoasă bucală sau de prepuț care este lăsată să se vindece în decurs de câteva luni, după care se efectuează o a doua intervenție chirurgicală, care formează grefa într-un tub, pentru a reconstrui uretra.
  • La SANADOR beneficiezi de toate analizele și investigațiile necesare pentru un diagnostic rapid și corect. Programează-te!

Când este necesară reconstrucția uretrei?

Uretroplastia este necesară pentru a repara sau înlocui uretra atunci când se formează țesut cicatricial în interiorul acesteia. Un pacient poate necesita intervenția de reconstrucție a uretrei dacă:

  • are o strictură uretrală – afecțiune mult mai frecventă la bărbați decât la femei, în care o parte a uretrei s-a îngustat, îngreunând sau blocând complet fluxul de urină;
  • are epispadias – malformație congenitală a penisului în care uretra se termină într-o deschidere pe fața dorsală a penisului;
  • are hipospadias – afecțiune congenitală în care uretra se termină într-o deschidere pe fața ventrală a penisului;
  • Medicii SANADOR au experiență în realizarea uretroplastiei. Programează-te!

Avantajele uretroplastiei

La momentul actual, se consideră că operația de reconstrucție a uretrei este cea mai bună modalitate de a trata stricturile uretrale, astfel încât urina să poată curge liber. Rata de succes pentru această operație la uretră este destul de mare, de peste 80%, iar în unele cazuri, în funcție de locație și lungime, poate depăși 90%. Alte avantaje pentru uretroplastie sunt că, în comparație cu alte metode de restabilire a lumenului uretral, această intervenție este rapidă, necesită minimă durată de spitalizare și are rata de recidivă mică.

  • Alege SANADOR pentru diagnostic prompt și tratament modern, cu rezultate bune pe termen lung!

Pregătirea pentru operația de reconstrucție a uretrei

Înainte de reconstrucția uretrei, trebuie determinate cu exactitate lungimea și locația stricturii. Acest lucru se efectuează de obicei cu o radiografie numită uretrografie retrogradă sau cistoscopie, proceduri foarte rapide și puțin dureroase. Anterior de ziua operației, medicul urolog va oferi instrucțiuni clare pacientului despre consumul de alimente și băuturi, dar și despre oprirea sau înlocuirea anumitor medicamente pe care le utilizează acesta. Medicul poate recomanda de asemenea montarea unui cateter suprapubian înainte de operație, pentru a permite golirea vezicii urinare. Acest cateter suprapubian este plasat direct în vezica urinară, chiar deasupra osului pubian. De asemenea, înainte de a începe această operație la uretră, pacientul primește anestezie generală, pentru a fi adormit adânc.

Cum se desfășoară intervenția de reconstrucție a uretrei?

Modul de desfășurare al intervenției de reconstrucție a uretrei variază în funcție de lungimea segmentului afectat de stricturi și de tipul de operație efectuat. Astfel, o reparație care unește două capete ale uretrei necesită mai puțin timp decât o reparație care necesită țesut recoltat dintr-un alt loc al corpului. Dacă întreaga uretră este afectată, pot fi necesare mai multe grefe de țesut pentru a reconstrui uretra.

Chirurgul va efectua o incizie pe partea inferioară a penisului, în scrot, sau, cel mai frecvent, între scrot și anus (perineu). Locul stricturii este identificat și este fie îndepărtat, fie reconstruit, în funcție de lungimea și locația sa. Dacă zona îngustată este mai lungă sau este localizată în uretra penisului, chirurgul va recolta țesutul bucal sau de la nivelul prepuțului pentru a suplimenta țesutul îndepărtat din uretră. Incizia este apoi închisă și, de obicei, se pune un tub mic de dren pentru o zi. Cateterul urinar este menținut și după operație, pentru a permite uretrei să se vindece.

Recuperarea după uretroplastie

După operația de reconstrucție a uretrei, majoritatea pacienților pot merge acasă în aceeași zi sau după o noapte în spital pentru supraveghere. Pacienții sunt trimiși acasă cu un cateter urinar, medicamente pentru durere, antibiotice și, eventual, medicamente pentru a preveni spasmele vezicii urinare. Dacă s-a utilizat o grefă de mucoasă bucală pentru a reconstrui uretra, pacienților li se recomandă o apă de gură specială pentru a menține zona bucală curată. Până la controlul postoperator de la aproximativ două săptămâni, se recomandă, pentru a facilita vindecarea, următoarele măsuri:

  • aplicarea de pachete de gheață – pot opri umflarea (edemul) scrotului și perineului după o intervenție chirurgicală, în special în primele 48 de ore;
  • purtarea unui suport scrotal – ajută la limitarea edemului;
  • aplicarea de pansament local – în primele zile după operație există un drenaj prin incizie, care necesită schimbarea frecventă a pansamentelor;
  • contactul cu apa – se poate efectua un duș la 48-72 de ore după operație, dar fără a freca incizia; băile în cadă nu sunt recomandate în prima săptămână după operație, iar înotul trebuie evitat în primele 2 săptămâni după operație sau până când cateterul este îndepărtat;
  • evitarea condusului și poziției așezat pe scaun pentru perioade prelungite în timp ce cateterul este în poziție;
  • activitate sexuală – nu este recomandată pentru o perioadă de 6 săptămâni de la momentul intervenției chirurgicale;
  • serviciu – este recomandat ca pacientul să nu meargă la locul de muncă în timpul în care are cateterul, adică între două și trei săptămâni, în funcție de tipul operației.

Majoritatea pacienților se recuperează destul de repede după procedură, dar edemul provocat de  intervenție chirurgicală poate persista săptămâni. După reconstrucția uretrei, este necesar un control la aproximativ 2 până la 3 săptămâni după operație, în care se recomandă efectuarea unei uretrografii retrograde pentru a verifica zona de reparație.

  • Pacienții operați la SANADOR beneficiază de îngrijiri avansate. Programează-te!

Uretroplastia la SANADOR

La SANADOR, medicii urologi au experiență vastă în diagnosticarea și tratamentul afecțiunilor urologice și a procedurilor de reconstrucție complexe, ca uretroplastia. Procedura este realizată în blocul ultramodern al Spitalului Clinic SANADOR de o echipă medicală foarte bine pregătită, care a realizat cu succes numeroase intervenții chirurgicale reconstructive, atât în cazuri de malformații congenitale, ca hipospadias, cât și de stricturi uretrale cauzate de lichen scleros sau alte afecțiuni.

Pacienții beneficiază de cele mai bune îngrijiri, Secția ATI a Spitalului Clinic SANADOR fiind acreditată la cel mai înalt nivel de competență. Alături de priceperea chirurgilor SANADOR, dotările performante contribuie la succesul procedurilor. De altfel, la Secția de Urologie a Spitalului Clinic SANADOR, medicii realizează și intervenții de chirurgie robotică, spitalul având cel mai performant robot chirurgical, da Vinci Xi.

  • La SANADOR ai acces la consultații asigurate de medici empatici și experimentați. Programează-te!

Programează-te!

Introduceți datele personale și vă vom contacta în cel mai scurt timp

SANADOR