Ce este reumatismul articular acut?

Reumatismul articular acut este o boală inflamatorie, a cărei incidență a scăzut în ultimii ani datorită tratării corespunzătoare a faringitelor streptococice cu medicamente antimicrobiene. Nu orice faringită necesită tratament antibiotic, deoarece multe dintre acestea sunt virale. Dacă un streptococ beta-hemolitic de grup A a cauzat o faringită incomplet tratată, reumatismul articular acut poate să apară ca o complicație la distanță a bolii. La SANADOR, medicii au experiență în tratamentul reumatismului articular acut. Programează-te!

Reumatismul articular acut este o boală multisistemică ce apare ca o complicație a unei infecții respiratorii superioare. Streptococul beta hemolitic de grup A este o bacterie frecvent întâlnită la copii în grădinițe sau școli. Copiii pot fi doar purtători ai bacteriei, fără a avea simptome, sau pot dezvolta faringită sau scarlatină. La distanță de infecția acută tratată necorespunzător, poate să apară reumatismul articular acut. Aceasta boală include afectarea inimii, a articulațiilor, a pielii și a sistemului nervos central.

  • 021 9699 Programează-te acum!

Cauze și factori de risc pentru reumatismul articular acut

Cauza ce determină reumatism articular acut este infecția streptococică, cel mai frecvent la nivel faringian. Dacă infecția nu este tratată cu antibiotice corespunzător, răspunsul imun exagerat al organismului la prezența bacteriei cauzează atacul imunologic asupra propriilor organe.

Factorii de risc pentru dezvoltarea reumatismului articular acut includ predispoziția genetică, tipul de tulpină streptococică și factori de mediu ca aglomerațiile urbane și condițiile de igienă precare. Vârsta este un factor de risc pentru reumatism articular acut la copii, acesta fiind mai frecvent întâlnit între 5 si 15 ani. Grădinițele, fiind spații aglomerate, sunt medii în care streptococul se transmite cu ușurință.

  • La SANADOR beneficiezi de toate analizele și investigațiile necesare pentru un diagnostic rapid și corect. Programează-te!

Semne și simptome de reumatism articular acut

Streptococul este bacteria ce determină inițial simptomele de faringită acută – durere în gât, febră înaltă, dureri abdominale sau vărsături. Simptomele reumatismului articular acut sunt sistemice, afectând mai multe organe. Pacienții prezintă febră, astenie, dureri în piept sau la nivelul mai multor articulații. Articulațiile, în special genunchii, cotul sau gleznele sunt inflamate, calde și sensibile la atingere. La nivelul pielii poate să apară o erupție eritematoasă sau noduli subcutanați. Afectarea sistemului nervos central se manifestă prin mișcări necontrolate ale corpului, denumite coreea Sydenham.

Complicațiile provocate de reumatismul articular acut

Una dintre cele mai severe complicații ale reumatismului articular acut este afectarea inimii. Aceasta poate să apară la 10-20 de ani de la diagnosticul reumatismului articular acut din copilărie. Reumatismul determină stenoza valvelor cardiace, în special stenoza mitrală. Stenoza împiedică deschiderea completă a valvei, împiedicând curgerea normală a sângelui. Din cauza turbulenței curgerii sângelui, valva este predispusă la dezvoltarea endocarditei infecțioase.

Afectarea valvelor în reumatismul articular acut poate împiedica, de asemenea, închiderea completă a lor, în cazul regurgițiilor. Insuficiența cardiacă poate fi consecința finală a afectării cardiace, atât în cazul stenozelor valvulare, cât și regurgitațiilor. O altă complicație a reumatismului articular acut ce poate pune viața în pericol este fibrilația atrială. Tulburările de ritm ce apar în cadrul acestei boli pot cauza moarte subită, dacă nu sunt tratate.

Diagnosticul de reumatism articular acut

Diagnosticul de reumatism articular acut se bazează pe istoricul medical al pacientului și pe examenul clinic al acestuia. Criteriile de diagnostic ale reumatismului articular includ artrita (inflamația articulațiilor), miocardita, eritem migrans (erupție eritematoasă la nivelul pielii), coree sau noduli subcutanați. Criteriile minore de diagnostic sunt febra, probe inflamatorii crescute, artralgii sau modificări ale electrocardiogramei.

Setul de analize pentru reumatism articular acut include o hemogramă și dozarea markerilor inflamatorii (proteina C reactivă, VSH). Afectarea cardiacă poate fi investigată prin efectuarea unui EKG (electrocardiogramă) pentru a obiectiva tulburările de ritm, precum fibrilația atrială. Investigațiile imagistice sunt utile pentru a studia valvele cardiace, pentru depistarea unor stenoze sau regurgitații. Ecografia cardiacă este o investigație neinvazivă și ușor de realizat de către medicul cardiolog, ce obiectivează afectarea inimii din cadrul reumatismului articular acut. 

  • La SANADOR, investigațiile moderne asigură diagnosticarea precisă. Programează-te!

Tratamentul pentru reumatismul articular acut

Streptococul beta-hemolitic necesită tratament antibiotic, efectuat la recomandarea medicului. Acesta este sensibil la penicilină, iar tratamentul durează 10 zile. Scurtarea tratamentului poate duce la recurența infecției. În cazul pacienților alergici la penicilină, se poate opta pentru un alt antibiotic, precum azitromicină timp de 5 zile. Recuperarea după infecția streptococică nu conferă imunitate.

Un plan de îngrijire pentru reumatism articular acut include cure lungi de medicamente antimicrobiene. Dacă boala a afectat valvele inimii, profilaxia antibiotică poate fi necesară pentru prevenția endocarditei infecțioase.

În afara tratamentului antimicrobian, medicul va recomanda tratament simptomatic. Pentru a ameliora durerile articulare și febra, pot fi utile acetaminofenul sau ibuprofenul. În afară de aceste medicamente pentru reumatism articular acut, carbamazepina sau acidul valproic pot fi recomandate pentru a controla coreea Sydenham.

Cum poate fi prevenit reumatismul articular acut?

Cea mai bună metodă de a preveni dezvoltarea reumatismului articular acut este tratarea corespunzătoare a infecțiilor streptococice. De aceea, la recomandarea medicului ORL, pediatru sau a medicului de familie, tratamentul antibiotic corect efectuat poate preveni apariție complicațiilor la distanță ale infecției streptococice. O altă metodă de a preveni această boală este evitarea contactului cu persoane bolnave, în special în sezonul rece, pentru a preveni contactul cu streptococul beta hemolitic.

Diagnostic și tratament la SANADOR

La SANADOR, persoanele cu manifestări de reumatism articular acut beneficiază de evaluare completă, efectuată de medici experimentați. Pentru a descoperi dacă boala afectează și alte organe și funcții, pacienții SANADOR beneficiază de consultații interdisciplinare. Astfel, medicii reumatologi, cardiologi, neurologi și de alte specializări relevante pentru fiecare caz diagnostichează precis boala și stabilesc planul de tratament adecvat, care poate fi complex. În cazul copiilor afectați de infecții streptococice sau de reumatism articular acut, părinții se pot adresa medicilor pediatri de la SANADOR, care sunt foarte bine pregătiți și empatici.

Medicii SANADOR realizează proceduri moderne, complexe, pentru afecțiuni ale inimii determinate de reumatismul articular acut, de exemplu pentru afecțiunile valvulare, în Spitalul Clinic SANADOR funcționând Centrul de Excelență în Chirurgia Cardiovasculară Minim Invazivă, primul din România acreditat internațional.

Programează-te!

Introduceți datele personale și vă vom contacta în cel mai scurt timp

SANADOR