Artrita reactivă (sindromul Reiter)

Ce este artrita reactivă?

Artrita reactivă este o afecțiune articulară care apare la câteva zile sau săptămâni după o infecție gastrointestinală sau genito-urinară. Uneori apare sub forma triadei clasice de artrită, uretrită și conjunctivită. SANADOR asigură servicii medicale complete, de înaltă performanță, pentru diagnosticul și tratamentul bolilor articulare.

Afecțiunea este cunoscută și sub denumirea de sindromul Reiter, după numele medicului Hans Reiter, care a descris pentru prima dată acest sindrom.

  • La SANADOR beneficiezi de toate analizele și investigațiile necesare pentru un diagnostic rapid și corect. Programează-te!

Cauze și factori de risc pentru sindromul Reiter

Artrita reactivă este declanșată de o infecție bacteriană, fiind cunoscute doua forme de transmitere: sexuală (apare în urma unor boli cu transmitere sexuală ) și dizenterică (prin alimente contaminate).

În forma cu transmitere sexuală, cele mai frecvente bacterii implicate sunt: Chlamydia trachomatis, Neisseria gonorrhea, Mycoplasma hominis și Ureaplasma urealyticum. Apare în principal la bărbații cu vârste cuprinse între 20 și 40 de ani.

Forma gastrointestinală (sau dizenterică) este generată de infecție cu Salmonella enteritidis, infecție cu Shigella flexneri și disenteriae, cu Yersinia enterocolitica, Campylobacter jejuni și infecție cu Clostridium difficile.

Incidența este de aproximativ 2-4% după o infecție urogenitală, în principal cu Chlamydia trachomatis și variază între 0% și 15% după infecțiile gastrointestinale cu Salmonella, Shigella, Campylobacter sau Yersinia.

Rar au fost raportate cazuri de sindrom Reiter după administrarea vaccinului cu Bacillus Calmette Guerin (BCG), pentru tratarea unui cancer de vezică urinară.

Este mai frecventă la bărbații adulți din a doua și a treia decadă a vieții.

Aproximativ 1-3% dintre pacienții cu uretrite nespecifice vor dezvolta un episod de artrită reactivă.

S-a observat că populațiile cu nivel socio-economic precar  prezintă o activitate crescută a bolii precum și o capacitate funcțională mai redusă.

Din punct de vedere epidemiologic, prezența alelei antigenului leucocitar uman B27 (HLA-B27) la pacienții cu artrită reactivă poate fi de aproximativ 80%. Prin comparație cu populația generală, cu estimări de 7% la controale, se susține astfel o predispoziție genetică.

Pacienții cu alela HLA-B27 au evoluții mai prelungite, artrită mai severă și manifestări extraarticulare.

Artrita reactivă este frecventă la persoanele infectate cu HIV, de aceea este necesară testarea. Persoanele cu HIV care au artrită reactivă dezvoltă adesea dermatită psoriazică severă la nivelul scalpului, tălpilor, palmelor și flexuri.

Cum se manifestă artrita reactivă?

Pacientul se poate prezenta cu artrită monoarticulară (cu afectarea unei singure articulații) sau cu manifestări sistemice, severe.

Simptomele includ: febră, frison, scădere în greutate. De asemenea, apare afectarea articulară: articulațiile sunt calde, dureroase și tumefiate. Afectarea articulară este în general asimetrică, oligoarticulară sau poliarticulară. Nu sunt afectate mai mult de 6 articulații simultan, genunchiul și glezna fiind cele mai frecvent vizate. Artrita apare predominant la degetele de la picioare (aspect de „deget în cârnăcior”) și la nivel axial (coloană lombară și articulații sacroiliace).

Mână cu artrită, durere articulară.
Artrita reactivă se manifestă cel mai des prin inflanarea articulațiilor.

Afectarea axială este mai des raportată la pacienții cu HLA-B27 pozitiv și de obicei este asimetrică, cu sindesmofite mari și voluminoase (evidențiate imagistic).

Entezopatia (inflamația tendoanelor pe zona de inserție osoasă) este o caracteristică frecventă a bolii, fiind des afectate fascia plantară (fasciită plantară) și tendonul Achilean (tendinită ahileană).

Manifestările extraarticulare sunt reprezentate de:

  • Leziuni cutaneomucoase - ulcerații superficiale mici, tranzitorii, relativ nedureroase, pe mucoasa bucală,limbă și pe glandul penisului (balanitis circinata), vezicule (psoriazisul pustular) palmo-plantare și în jurul unghiilor, eritem nodos, în special după infecția cu Yersinia.
  • Afectare oculară - poate include conjunctivită (cea mai frecventă - 30%) sau uveită anterioară (cu dureri oculare, fotofobie și lăcrimare). Diagnosticarea uveitei este de o importanță capitală, deoarece poate duce rapid la pierderea vederii.
  • Afectare cardiacă - este rară, provocând anomalii de conducere și valvulopatii în stadiul incipient și regurgitare aortică în stadiu avansat.
  • Mielopatie, precum și manifestări gastrointestinale nespecifice (diaree și colită).

Diagnosticul de artrită reactivă

Diagnosticul pentru artrita reactivă este clinic. Suspiciunea apare la pacienții cu artrită acută, asimetrică, cu afectarea articulațiilor mari de la membrele inferioare sau cu afectarea degetelor de la picioare. Suspiciunea este crescută în special dacă asociază entezită, dactilită sau un istoric de diaree, disurie sau cervicită, care preced manifestările articulare în decurs de 4 săptămâni de la debut.

Testele de laborator sunt necesare în vederea identificării germenului responsabil de sindromul Reiter.

Pentru a detecta Chlamydia trachomatis și Neisseria gonorrhea, medicul recomandă testele de amplificare a acidului nucleic dintr-un eșantion de urină de dimineață devreme sau folosind un tampon urogenital.

Testarea serologică pentru Chlamydia trachomatis are o importanță limitată, din cauza reactivității serologice încrucișate între Chlamydia trachomatis și Chlamydia pneumoniae, a incapacității de a distinge infecția trecută de cea prezentă (prin persistența anticorpilor, a răspunsului scăzut/absent al anticorpilor, în cazul infecțiilor tractului urinar inferior).

Testul de amplificare a acidului nucleic pentru Mycoplasma genitalium este de asemenea disponibil în prezent și este relevant la bărbații cu uretrite.

Testele serologice sunt disponibile pentru Salmonella, Yersinia și Campylobacter, dar nu sunt utile în practica clinică. Există de asemenea, infecții gastrointestinale cum ar fi cu Shigella, în cazul cărora nu există metode serologice fiabile. O coprocultură (cultură de scaun) poate fi utilă pentru a detecta agenții patogeni enterici.

Probele inflamatorii (VSH, CRP) pot fi crescute.

Bărbat în vârstă la consultație, o doctoriță îi examinează mâna.
Stabilirea diagnosticului de artrită reactivă începe cu un examen clinic al pacientului.

Identificarea HLA B27 poate fi utilă, deoarece se corelează cu severitatea bolii, dar nu este utilizată în scop diagnostic. Sacroiliita apare mai frecvent la pacienții cu HLA B 27 pozitiv.

Puncția articulară trebuie efectuată (atunci când este posibil) pentru excluderea altor artrite (septică sau cristalină). Rezultatul este nespecific, caracteristic artritei inflamatorii cu leucocitoză și predominanță neutrofilelor.

La un pacient provenit din populație endemică, trebuie efectuat testul cutanat cu tuberculină.

Radiografiile pot constata modificări inflamatorii nespecifice articulare, în faza acută. Ecografia sau imagistica prin rezonanță magnetică (RMN) pot fi utilizate pentru a diagnostica sinovita periferică, entezita sau sacroiliita. Scintigrafia poate dezvălui stadiile incipiente ale entezitei.

Diagnosticul diferențial trebuie luat în considerare, deoarece există un mimetism articular. Spre exemplu, infecția gonococică diseminată poate simula artrita reactivă. Cultura gonococică pozitivă din sânge sau din leziunile cutanate ajută la diferențierea celor două afecțiuni.

Răspunsul rapid la terapia cu penicilină diferențiază artrita gonococică acută (responsivă la tratament) de sindromul Reiter (nonresponsiv), în cazul pacienților tineri, activi sexual.

Artrita psoriazică poate mima artrita reactivă prin leziuni cutanate similare, uveită și artrită asimetrică. Însă afectează mai ales extremitățile superioare, în special articulațiile interfalangiene distale, poate avea debut brusc, dar se poate dezvolta progresiv. Tinde să nu provoace afte bucale sau simptome infecțioase în sferă genito-urinară sau gastrointestinală.

Alte afecțiuni articulare care trebuie excluse sunt: artrita gutoasă, boala Still, artrita septică, febră reumatică, spondilita anchilozantă și artrita reumatoidă, artropatia asociată  imunoterapiei/imunizării, sifilisul secundar sau artrita tuberculoasă.

Complicațiile provocate de sindromul Reiter

Identificarea triadei de simptome vizuale, genito-urinare și articulare este sensibilă la timp, mai ales când apar uveita sau irita acută.

Afectarea oculară poate evolua rapid către pierderea permanentă a funcției vizuale – poate să apară cataracta și edemul macular chistoid.

Alte complicații includ strictură uretrală sau necroza rădăcinii aortice.

Tratamentul pentru artrita reactivă

Obiectivele tratamentului includ ameliorarea durerii, îmbunătățirea activităților cotidiene, reducerea tumefacțiilor articulare, prevenirea leziunilor articulare și a dizabilității. Tratamentul implică o echipă medicală pluridisciplinară, alcătuită din medici specializați în reumatologie, oftalmologie, gastroenterologie și recuperare medicală.

Tratament medicamentos

În cazul identificării agentului infecțios declanșator, terapia antimicrobiană este recomandată în general pe termen lung (3 până la 6 luni). Astfel, se poate scurta semnificativ timpul până la instalarea remisiunii.

Dacă este prezentă infecție concomitentă subiacentă, tratamentul antibiotic trebuie inițiat cât mai repede. Pacienții care nu au o infecție activă nu primesc terapie antibiotică.

Scopul terapiei în artrita reactivă este de ameliorare a simptomatologiei și de prevenție a complicațiile cronice. Medicamentele antiinflamatoare nesteroidiene (AINS) reprezintă tratamentul inițial de elecție în faza acută.

Glucocorticoizii intraarticulari sau local (în cazurile de entezită sau bursită) pot fi utili dacă pacientul are mono/oligoartrită.

Utilizarea sistemică a glucocorticoizilor este limitată la poliartrita severă, precum și la manifestările cardiace și oculare. 

Medicamentele antireumatice modificatoare de boală (DMARD) sunt eficiente atât în artrita reactivă acută, cât și în cea cronică.

De asemenea, agenții biologici, cum ar fi blocanții factorului de necroză tumorală, au fost sugerați în tratamentul sindromului Reiter.

Uveita anterioară este tratată cu corticosteroizi și cu picături midriatice, pentru prevenția cicatrizării. Conjunctivita și leziunile cutaneomucoase necesită tratament simptomatic.

Intervenția chirurgicală este rar indicată. Poate include sinovectomia, pentru repararea tendonului.

Este indicat screening pentru virusul imunodeficienței umane (HIV) și pentru alte infecții cu transmitere sexuală și tratarea partenerilor sexuali.

Tratament prin proceduri de recuperare medicală

Dispozitivele mecanice, cum ar fi ortezele și talonetele, pot fi utile. Toți pacienții trebuie îndrumați să devină activi din punct de vedere fizic, dar articulațiile tumefiate nu trebuie suprasolicitate până la rezoluția inflamației.

Exercițiile de tonifiere sunt o componentă cheie a terapiei pe termen lung, pentru a preveni deteriorarea musculară. Prin exerciții regulate, se îmbunătățește rezistența la efort și se previne rigiditatea articulară.

După finalizarea recuperării se recomandă evitarea suprasolicitării mecanice, astfel se vor evita traumele și o eventuală recidivă.

La cei mai mulți pacienți, afecțiunea este autolimitată, cu rezolvarea simptomelor între 6 și 18 luni. Mortalitatea este foarte rară.

Recurența infecției apare la 25-50% din cazuri, în special la persoanele care sunt HLA-B27 pozitive. Aproximativ 20% dintre pacienți vor avea afectare pe termen lung, care duce la entezită, artrită cronică, sacroiliită și artrită distructivă. 30-50% dintre cazuri pot evolua către spondilită anchilozantă (dacă se asociază cu HLA B27 pozitiv).

Sindromul Reiter asociat infecțiilor cu transmitere sexuală are un prognostic mai sever decât cel cauzat de infecții gastrointestinale.

Inflamația (valori crescute ale VSH), lipsa de răspuns la antiinflamatoare nesteroidiene și implicarea articulației șoldului indică de obicei un prognostic slab.

  • Vino la SANADOR pentru investigații avansate, esențiale în stabilirea unui diagnostic rapid și precis!

Diagnostic și tratament la SANADOR

La SANADOR, pacienții beneficiază de consulturi multidisciplinare, în funcție de semnele și simptomele cu care se confruntă, de analize de laborator performante și de investigații imagistice avansate, pentru stabilirea corectă a diagnosticului. Atunci când este identificată artrita reactivă, tratamentul este stabilit individualizat, în funcție de tipul și de severitatea manifestărilor clinice.

Abordarea terapeutică este întotdeauna multidisciplinară, pentru obținerea celor mai bune rezultate și prevenirea complicațiilor. La SANADOR, pacienții au acces la monitorizare pe termen lung a stării de sănătate, prin consultații și testări periodice, pentru prevenirea recidivei bolii, și la un program personalizat de recuperare medicală, stabilit de un medic. De asemenea, atunci când este indicat, pacienții beneficiază de un consult genetic și de testare genetică, pentru identificarea predispoziției la această afecțiune.

Informațiile din acest articol au fost oferite de Dr. Andreea Apostol, medic specialist reumatologie la Clinica SANADOR Militari.

  • Alege SANADOR pentru diagnostic prompt și tratament modern, cu rezultate bune pe termen lung!

Programează-te!

Introduceți datele personale și vă vom contacta în cel mai scurt timp

SANADOR