Biopsia instrumentală (core-biopsy) se recomandă atunci când la nivelul sânilor apar noduli suspecți, de natură incertă, în urma unei mamografii sau a unei ecografii mamare. Conduita terapeutică ulterioară este stabilită în urma rezultatului histopatologic al biopsiei.

Biopsia instrumentală este o procedură mai invazivă decât biopsia aspirativă cu ac fin, deoarece implică un anestezic local. Cu toate acestea, este mai rapidă și mai puțin invazivă decât o biopsie chirurgicală.

Se recomandă ca înaintea procedurii, pe zona ce urmează a fi biopsiată să nu aplicați loțiuni de corp sau antiperspirante.

Metoda de prelevare a biopsiei constă în dezinfecția locală a locului de puncție, introducerea anesteziei locale prin injectare subcutanată până la amorțirea zonei și ulterior o minimă incizie pentru ajustarea pătrunderii acului de puncție. Probele recoltate în recipient special, se vor trimite către laboratorul de anatomie patologică în vederea examinării și stabilirii diagnosticului histopatologic.

Post-procedural se aplică un pansament local ce poate fi îndepărtat a doua zi. Dacă după îndepărtarea pansamentului observați o bandă îngustă bej (Omni-strip), nu o indepărtați! Aceasta are rolul de a cicatriza locul puncției.

În cazul apariției durerilor, la recomandarea medicului, puteți lua antialgice sau antiinflamatoare nesteroidiene. De asemenea, pentru diminuarea durerii locale, puteți aplica rece pe sânul biopsiat.

Se recomandă purtarea unei bustiere sau a unui sutien moale,pentru a susține sânul cât mai imobil post-procedural și evitarea eforturilor importante sau a mișcărilor bruște.

Informațiile cu privire la eliberarea rezultatului biopsiei le puteți afla la recepția spitalului.

Informatii transmise de dr. Stefan Voiculescu, Medic primar Chirurgie Generala si Doctor in Stiinte Medicale, in cadrul Academiei de Senologie SANADOR.

SANADOR